Concursurile în aer liber din Banatul de munte salvează turismul local de la faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce competiţia de alpinism şi de marş a adus sute de turişti la Herculane, acum este rândul zonei Semenic. Asociaţia Bike Attack Reşiţa a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru un eveniment naţional dedicat ciclismului, care are loc în zona Semenic.

Turismul din Caraş se dezvoltă şi cu ajutorul competiţiilor naţionale pe care tinerii cărăşeni le organizează. Concursul de biciclete de la Gărâna, din zona Semenic, este renumit la nivel naţional, iar organizatorii aşteaptă câteva sute de participanţi, pasionaţi de ciclism.
Proprietarii de pensiuni de la altitudine speră ca acest gen de acţiuni să fie o gură de aer şi pentru ei, aşa cum au fost şi competiţiile organizate în acest an la Herculane. „Concursul de escaladă şi marşul au fost un real sprijin pentru noi. Pregătim şi alte surprize care să atragă turişti”, spune Nicuşor Vasilescu, primarul localităţii de pe Cerna.

Pregătiri pentru ciclism


Pentru Muntele Semenic, pe lângă miile de turişti care vin anual la Festivalul de Jazz, zona va fi populată şi pentru sport şi mişcare în aer liber. „Noi am ajuns la ediţia cu numărul şase a concursului de ciclism. Ne străduim ca în fiecare an, cei pasionaţi de acest sport să simtă în mijlocul naturii libertatea, prietenia şi aventura”, spune Cătălin Gavrilă, preşedintele asociaţiei Bike Attack, cea care organizează competiţia, ce va avea loc pe data de 8 august. Până atunci, însă, o altă competiţie îi mobilizează pe turişti: concursul de ATV-uri din comuna Văliug, ce începe weekendul viitor.

„Sperăm ca aceste competiţii să ne aducă şi nouă clienţi. Pe lângă cabana pe care o deţin pe Semenic, mi-am luat şi un job, pentru că altfel aş fi murit de foame”, spune Paul Dumitrache, proprietarul unei cabane. „Deja s-au făcut rezervări pentru o parte dintre competiţiile din zona Semenic”, Paul Dumitrache, proprietar de pensiune.

Viteză pentru ATV-uri la Văliug


La finele acestei săptămâni, în localitatea Văliug, primăria organizează cea de-a doua ediţie a concursului de ATV-uri. Potrivit organizatorilor, pista este reabilitată faţă de cea pe care s-a derulat anul trecut concursul. Acum, mai este nevoie numai de turişti, dornici de aventură, care să se înscrie în competiţie.

„Ne străduim ca iubitorii de ciclism să simtă în natură libertatea, prietenia şi aventura“.
Cătălin Gavrilă, preşedintele Asociaţiei Bike Attack

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite