Bătaie de joc pe traseele turistice din vecinătatea Reșiței

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre peşterile din apropierea Reşiţei, turiştii se pot rătăci, pentru că nu găsesc indicatoare. În plus, chiar în apripierea cantonului de la Minda zace o groapă de gunoi ad-hoc, care strică imaginea Parcului Semenic-Cheile Caraşului.

Pe drumul de la Minda la Sodol, care duce la Peştera Gaura Turcului, indicatoarele lipsesc cu desăvârşire, astfel turiştii care vin să admire peşterile din apropierea Reşiţei riscă să se piardă.

Peştera se află la aproximativ 5,5 km de Reşiţa. Deosebit la această peşteră este zidul medieval, amplasat chiar la intrarea în obiectiv. El datează din secolul al XVI-lea, are o lungime de cinci metri şi este construit din piatră de râu şi mortar. Oamenii nu au însă de unde să ştie ce văd, pentru că nicăieri în zonă nu există urmă de indicator care să le spună povestea peşterii sau alte date tehnice despre vechimea şi suprafaţa acesteia. În plus, până să ajungi să vezi obiectivul, dacă nu ai puţin simţ de orientare în spaţiu, rişti să nu mai ajungi la el.

Autorităţile văd curăţenie
„Ultima dată, membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii au marcat traseele turistice voluntar, înainte de 2003. Atunci, le-am refăcut împreună cu voluntarii de la Asociaţia Bike Attack”, a spus Raluca Crîsta, directorul de la „Exploratorii”. În apropiere de cantonul unde începe drumul spre peşteră zace o groapă de gunoi, făcută de trecători. 

La polul opus, şi în ciuda celor sesizate de turişti, directorul Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului spune că indicatoarele sunt la tot pasul şi este curăţenie. Sesizat despre faptul că, totuşi, indicatoarele lipsesc, directorul a găsit repede o explicaţie. „Probabil că au fost furate. Nu se poate să nu existe în zonă”, a spus Sorin Tudorescu.

Educaţie pentru turiştii indiciplinaţi
Directorul Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului a spus că suprafaţa parcului este de peste 36.000 de hectare, iar numărul rangerilor care au grijă de trasee este de numai şase. Şansele ca turiştii care aruncă gunoaie sau vandalizează indicatoarele, să fie prinşi sunt nule.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite