Vânători din Vâlcea, dosare penale pentru braconaj de Anul Nou
0
Trei vânători din judeţul Vâlcea au început 2015 cu stângul, pe numele acestora fiind întocmite dosare penale pentru braconaj. Vâlcenii au fost nevoiţi să predea armele după ce s-au întâlnit în pădure cu angajaţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Vâlcea şi paznicii fondurilor de vânătoare.
Primul vânător care s-a ales cu dosar penal este un localnic din comuna Amărăşti, care a fost surprins la vânătoare chiar în prima zi a acestui an, pe Fondul Padina. Bărbatul este membru al unei asociaţii de vânătoare din judeţul Olt şi, iniţial, a încercat să scape basma curată, refuzând să predea arma reprezentanţilor ITRSV.
Un alt bărbat a fost surprins la vânătoare vineri, pe un fond din comuna Scundu. Pentru că nu a putut prezenta nicio autorizaţie de vânătoare, vâlceanul s-a ales şi el cu dosar penal. De asemenea, un localnic din Glăvile a ajuns să dea cu subsemnatul la Poliţie pentru beaconaj, după ce a fost găsit de paznici, astăzi, în perimetrul Fondului de vânătoare Dobruşca, din Drăgăşani.