Un şofer din Vâlcea a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un poliţist cu 1000 de euro
0
Şoferul a fost prins băut la volan şi cu permisul suspendat şi, pentru a nu I se întocmi dosar penal, a încercat să-l mituiască pe agentul de poliţie care l-a oprit în trafic cu suma de 1000 de euro. Poliţistul din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea a refuzat insa banii l-a denunţat pe şofer.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, şoferul a fost depistat în trafic pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în ziua de 28 februarie 2013, având permisul de conducere suspendat.
În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,85 mg/l, şoferul fiind condus pentru recoltarea de probe biologice la Spitalul Judeţean Vâlcea. Acesta a refuzat însă recoltarea şi a promis agentului de poliţie rutieră suma de 1000 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal. Imediat, poliţistul rutier a depus un denunţ la Serviciu Judeţean Anticorupţie Vâlcea, conducătorul auto fiind prins în flagrant în momentul în care a încercat să ofere mita pentru a scăpa de sancţiune.
Şoferul a fost trimis în judecată şi condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare. Dosarul a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii respingând însă recursul formulat de şofer, astfel că hotărârea judecătoarescă este definitivă şi irevocabilă.