Râmnicu Vâlcea: UTIL:Maşinile cumpărate anul trecut beneficiază de vechea taxă de poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorările în calcularea taxei de poluare ce au intrat în vigoare în acest an nu se aplică maşinilor cumpărate anul trecut. Dacă pot dovedi cu acte data achiziţionării,  vâlcenii pot scăpa cu taxe mai mici la înmatriculare.

Taxa de poluare pentru autoturismele ce vor fi inscrise în circulaţie de la 1 ianuarie 2011 a crescut substanţial după adoptarea noii legislaţii în domeniu. Vâlcenii trebuie să ştie însă că pot plăti vechea taxă dacă şi-au cumpărat maşina anul trecut. Potrivit noilor prevederi, pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 şi care nu au fost înmatriculate în România până la 1 ianuarie 2011 se aplică nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, în vigoare până la data de 31 decembrie 2010. Prin autovehicule achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de 31 decembrie 2010 se înţelege autovehiculele pentru care a fost lansată comandă fermă anterior datei de 31 decembrie 2010 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans; autovehiculele ce au fost introduse în ţară şi pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31 decembrie 2010 şi autovehiculele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31 decembrie 2010.


Cum se procedează

În vederea înmatriculării în România a autovehiculelor achiziţionate înainte de data de 31 decembrie 2010 şi care nu au fost înmatriculate până la 1 ianuarie 2011, persoana fizică sau juridică pe numele căreia urmează a se înmatricula autovehiculul trebuia să fi efectuat achiziţia acestuia în vederea înmatriculării şi va prezenta autorităţii fiscale competente pentru calculul taxei pe poluare, în vederea luării în evidenţă, până la data de 31 ianuarie 2011, o cerere însoţită de anumite documente. Pentru autovehiculele pentru care a fost lansată comandă fermă anterior datei de 31 decembrie 2010 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans, documente din care să rezulte acest lucru; pentru autovehiculele care au fost introduse în ţară şi pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31 decembrie 2010, din care să rezulte acest lucru; pentru autovehiculele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31 decembrie 2010, documente din care să rezulte acest lucru, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziţionat anterior datei de 31 decembrie 2010 în vederea înmatriculării în România şi nu a fost înmatriculat în România până la data de 1 ianuarie 2011.

În vederea calculării cuantumului taxei datorate, cererea şi documentele menţionate mai sus, înregistrate la autoritatea fiscală competentă, se completează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 118/2010, cu documentele necesare înmatriculării, prevăzute la art. 3 alin. (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, respectiv cartea de identitate a vehiculului şi, în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora, şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român" ori rezultatul evaluării individuale efectuate.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite