Râmnicu Vâlcea: Hoţii le-au spart locuinţele în Noaptea de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din comuna vâlceană Lăcusteni efectuează cercetări în vederea identificării autorilor în cazul a două furturi din locuinţă comise în noptea de 23-24 aprilie.

Elena P. şi Maria B. au sesizat oamenii legii cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se aflau la slujba religioasă de Înviere, persoane necunoscute au pătruns în locuinţele lor, de unde au sustras mai multe bunuri. "Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că autorii au pătruns, în locuinţa Elenei P., prin efracţie, după ce au spart geamul de la o fereastră şi au sustras din interior un telefon mobil. În locuinţa Mariei B., autorii au pătruns printr-o uşă de acces neasigurată, iar din interior au sustras un costum de haine şi suma de 120 lei", a precizat subcomisarul Emilian Muşulte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea. Criminaliştii au prelevat urme şi mijloace de probă ce urmează a fi prelucrate în vederea identificării autorilor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite