Râmnicu Vâlcea: Castelanii au ieşit premianţi la Şcoala lui Andrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei primesc 5.000 de euro să organizeze o tabără la Brezoi unde vor învăţa deprinderi de viaţă şi vor ecologiza zona

Copiii din Centrul de Plasament nr. 5 din Râmnicu Vâlcea care s-au înscris la Concursul Naţional „Şcoala lui Andrei" cu proiectul „Eu pot" s-au numărat printre fericiţii câştigători ai „Marelui premiu". Preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii (AOCC), Mihai Ghebrea, ne-a spus: „A fost un concurs greu, în care au fost înscrise 362 de proiecte din toată ţara, 11 dintre ele fiind selectate. Echipa câştigătoare a fost formată din 30 de copii de clasele V-VIII din centrele de plasament. Am muncit până la epuizare, copiii au venit cu multe idei. Acum că sunt printre câştigători, copiii nu se mai simt singuri. Ei au reuşit să schimbe mentalităţi, să aibă mai multă încredere în ei". Autointitulaţi „Castelanii", copiii şi tinerii din centrele de plasament vor învăţa să se descurce pe cont propriu într-o tabără organizată în mijlocul naturii. În luna august ei îşi vor monta corturile într-o zonă muntoasă din Brezoi, unde, după ce vor ecologiza malul Lotrului, îşi vor pregăti singuri mâncarea zilnică, vor învăţa să îşi construiască scaune, mese, toalete, îşi vor spăla hainele. Ei vor învăţa să lucreze în echipă, iar activităţile de gospodărire se vor împleti cu cele de petrecere a timpului liber, de creaţie sau activităţi culturale. Ei vor căuta „comori" ascunse de organizatori sau vor face concursuri de orientare turistică.


„Eu pot", un examen pentru viaţă


Prin acceptarea proiectului „Eu pot", Castelanii au primit suma de 5.000 de euro cu care să poată amenaja tabăra pe Valea Lotrului. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), dr. Nicolae Badea, ne-a spus: „I-am învăţat pe aceşti copii să scrie proiecte, iar acum sunt foarte buni în conceperea lor. Pentru că au câştigat acest proiect, i-am felicitat oferindu-le o masă festivă din buzunarul propriu" . Drept recompensă, 26 dintre tinerii care au lucrat la proiect vor mai pleca şi într-o tabăra din Ţara lui Andrei, la Cheia, Prahova. Aurel Tache (13 ani), unul dintre copii care au participat la scrierea proiectul ne-a spus: „«Eu pot» este un examen pentru viaţă pe care l-am câştigat şi care ne învaţă să ne descurcăm singuri în viitor"


Sala de kineto şi cabinet stomatologic


Copiii vâlceni din orfelinate reuniţi în AOCC sunt de câţiva ani beneficiarii unor realizări de excepţie. Astfel, site-ul lor a plăcut atât de mult unei vâlcence stabilită în Austria, Luiza Borac, încât femeia le-a amenajat o sălă de Kinetoterapie care funcţionează acum la Centrul nr. 3 din Râmnicu Vâlcea şi unde 100 de copii cu probleme fac recuperare. „La Complexul de Servicii din Râmnicu Vâlcea avem un cabinet stomatologic, singurul din oraş pentru copiii instituţionalizaţi, amenajat într-o clădire a DGASPC cu spijinul unuia dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă. La Centrul nr. 5 din Râmnicu Vâlcea, copii din orfelinate beneficiază de o sală modernă de internet, dotată cu zece calculatoare de ultimă generaţie", a mai spus Mihai Ghebrea.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite