Râmnicu Vâlcea: A prins o lebădă pe râul Olt ca să o mănânce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Anghel a fost prins cu lebăda
Tiberiu Anghel a fost prins cu lebăda

Lebăda a fost predată de oamenii legii unui lucrător al Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Artemis", pentru a fi eliberată în mediul natural.

  O patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm montan din cadrul structurilor oraşului Călimăneşti, au depistat, astăzi, un bărbat care transporta sub braţ o lebădă. Tiberiu Anghel de 30 de ani din Călimăneşti se plimba cu lebăda vie pe străzile din oraş. „Fiind întrebat de oamenii legii cu privire la provenienţa acesteia, bărbatul a declarat, că aflându-se pe malul râului Olt, în apropierea barajului Călimăneşti a observat pasărea pe apă, a ademenit-o la mal şi a prins-o cu intenţia de a o duce la domiciliu ca să o mănânce", a declarat maiorul Cristian Turcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea. Poliţistul şi jandarmul i-au adus la cunoştinţă că pasărea este protejată de lege şi prin fapta sa a încălcat prevederile Legii 407 din 2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic. Bărbatul riscă să facă închisoare de la 3 la 7 ani. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite