Microbuzul şcolar din Livezi implicat într-un accident rutier
0Microbuzul care transporta elevii din comuna vâlceană Livezi a fost implicat astăzi într-un accident rutier în urma căruia un copil a fost rănit.
Accidentul a fost provocat de o şoferiţă pe DJ 605 A. Dorind să intre pe un drum lăturalnic, femeia nu s-a asigurat şi a tăiat calea microbuzului.
În urma testării cu aparatul alcooltest a reieşit că şoferiţa neatentă consumase alcool înainte să urce la volan. Rezultatul testului a fost de 0,16 mg/l alcool în aerul pur expirat.
Un copil aflat în microbuz a fost rănit uşor în zona capului, el a refuzat însă să fie transportat la spitalul din Horezu.
Conducătoarei auto i s-a întocmit dosar penal. În urma accidentului, femeia a suferit răni uşoare.
Potrivit Poliţiei Rutiere, microbuzul circula regulamentar şi avea inspecţia tehnică periodică.