Video FOTO VIDEO Apele au inundat municipiul Drăgăşani, iar o vijelie puternică a pus la pământ zeci de copaci în împrejurimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţii în zona Drăgăşani, Foto: Adevărul
Inundaţii în zona Drăgăşani, Foto: Adevărul

În municipiul Drăgăşani şi în împrejurimi, în zona de sud a judeţului Vâlcea, luni seara inundaţiile au făcut ravagii, iar o vijelie puternică a culcat la pământ zeci de copaci şi a smuls acoperişurile unor case.

Zona de sud a judeţului Vâlcea s-a aflat sub avertizare de cod portocaliu, luni seara, 31 iulie.

Precipitaţiile abundente au determinat inundaţii pe multe străzi din municipiul Drăgăşani, multe gospodării fiind afectate, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate apa din locuinţe şi beciuri cu motopompa. La una dintre gospodării a fost nevoie şi de intervenţia unui echipaj de Poliţie. În unele zone, nivelul apei a depăşit o jumătate de metru. 

O furtună puternică a rupt 70 de copaci în comuna Zătreni şi a smuls acoperişurile la şase construcţii - două anexe şi patru case. În zonă a acţionat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă care a mobilizat populaţia, cu un excavator şi mai multe drujbe. Oamenii au declarat că se descurcă şi singuri, fără ajutorul autorităţilor. 

Vom reveni şi cu alte amănunte. 

Inundaţii în Drăgăşani (Sursa: Facebook Elena Elena)

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite