Asistentă de la SJU Râmnicu Vâlcea condamnată la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul  Vâlcea a dispus condamnarea unei asistente de la Spitalul Judeţeană de Urgenţe din Râmnicu Vâlcea (SJU) la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere , pentru trafic de influenţă. Totodată, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 2800 euro de la inculpată.

La începutul lunii aprilie, o femeie din Râmnicu Vâlcea a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie, după ce a fost contactată de angajata spitalului din Râmnicu Vâlcea, care i-a propus să-i faciliteze angajarea ca asistent medical la Secţia Radiologie.

În schimbul sprijinului pentru angajare, asistenta a solicitat 1000 de euro sub pretextul că banii sunt pentru persoanele la care urmează să intervină. 

În baza denunţului, asistenta a fost prinsă în flagrant, câteva zile mai târziu, în timp ce primea de la denunţătoare suma de 1700 lei, reprezentând un avans din suma solicitată.

Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că angajata SJU  a săvârşit alte cinci acte materiale de trafic de influenţă, toate comise în anul 2013. Astfel, s-a stabilit că inculpata a pretins şi primit de la alte trei persoane suma totală de 2800 euro cu promisiunea facilitării angajării acestora pe diferite posturi la SJU.

Asistenta a mai solicitat suma de 100 lei în scopul obţinerii unui certificat medical.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite