Adrian Roman riscă să rămână fără funcţia de director al Teatrului „Anton Pann”. Comisia de evaluare, contestată de regizorul vâlcean

0
0
Adrian Roman şi trupa de actori de la Anton Pann. Foto Adevarul
Adrian Roman şi trupa de actori de la Anton Pann. Foto Adevarul

Directorul Teatrului „Anton Pann”, Adrian Roman, susţine că, în pofida rezultatelor deosebite obţinute în ultimii ani, se doreşte înlăturarea sa din fruntea instituţiei de cultură. Regizorul vâlcean- care deţine funcţia de director al teatrului de aproximativ 10 ani-contestă componenţa comisiei de examinare.

Conducerea interimară a Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, instituţie care finanţează activitatea teatrului, a hotărât să organizeze în luna aprilie a acestui an concurs pentru postul de manager. Adrian Roman se află în fruntea Teatrului „Anton Pann” de mai bine de un deceniu, acesta fiind evaluat şi în toamna anului trecut, dar de către fosta conducere a CJ Vâlcea.  Regizorul e convins acum că această nouă evaluare are drept scop înlăturarea sa din funcţie şi arată cu degetul spre clasa politică care şi-a băgat nasul şi în activitatea instituţiei de cultură. 

“Aceste zvonuri sunt mai mult decât zvonuri, dacă se adeveresc ar putea determina dispariţia teatrului în această formulă. (...) Nu fac parte din niciun partid politic, nici din PCR nu am făcut parte. Teatrul nu are treabă cu politica, dar, din păcate, politica are treabă cu teatrul”, a spus Adrian Roman în cadrul unei conferinţe de presă. 

Actualul director al Teatrului „Anton Pann” contestă componenţa comisiei de examinare, cel puţin la nivel declarativ. Regizorul susţine că publicistul George Stanca nu se poate număra printre evaluatori întrucât este “primul condamnat penal pentru plagiat din România”.  De asemenea, regizorul valcean a lăsat să se înţeleagă că printre evaluatori se numără şi o persoană care nu cunoaşte activitatea instituţiei întrucât nu a fost prezentă la niciun spectacol susţinut de tânăra echipă de actori de la „Anton Pann”. 

Cum a fost desemnată comisia de evaluare

Din comisia care-l va desemna pe noul manager al teatrului din Vâlcea mai fac parte Alexandru Boureanu, directorul adjunct al Teatrului Naţional din Craiova, şi  inginerul Nicolae Jivan. 

Dată fiind situaţia, preşedintele interimar al CJ Vâlcea, liberalul Gheorghe Păsat, spune că nu are interes să-l înlăture pe Adrian Roman din fruntea teatrului şi că aşteaptă o notificare scrisă din partea regizorului cu privire la componenţa comisiei de evaluare. 

„Trebuie să organizăm concurs şi la teatru pentru că ne obligă legea. Am zis ca din comisie să facă parte directorul unui teatru naţional, dar domnul director al teatrului din  Craiova ne-a comunicat că nu poate să vină şi l-a desemnat în comisie  pe adjunctul său. Am zis să avem în comisie şi o persoană din Vâlcea şi l-am ales pe domnul Jivan, care a fost actor amator. S-a pus problema ca în comisie să avem şi o personalitate şi aşa l-am ales pe domnul George Stanca. Eu nu ştiam ce probleme are dânsul. Domnul Roman să facă ceva scris, să vină la CJ. Noi nu deţinem adevărul absolut şi analizăm orice propunere”, declară Gheorghe Păsat, preşedintele interimar al CJ Vâlcea. 

Ultima zi pentru depunerea proiectelor de management la Teatrul “Anton Pann” este vineri, 3 aprilie. 

Râmnicu Vâlcea


Ultimele știri
Cele mai citite