VIDEO Miting de solidaritate al suporterilor Petrolul, la Ploieşti. Oraşul a fost galben-albastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.500 de suporteri petrolişti au participat la mitingul de solidaritate. FOTO Dana Mihai
Peste 1.500 de suporteri petrolişti au participat la mitingul de solidaritate. FOTO Dana Mihai

Peste 1.500 de suporteri ai Petrolului Ploieşti au participat vineri după-amiază la un miting de susţinere a echipei de suflet a oraşului. Centrul Ploieştiului a fost galben-albastru

Aşa cum au anunţat încă de acum o săptămână, înfocaţii suporteri ai Petrolului Ploieşti au participat vineri după-miază, începând cu ora 17.00, la un miting de solidaritate cu echipa galben-albastră, în centrul oraşului.

Mitingul a fost atât un semn de ataşament faţă de Petrolul cât şi un protest faţă de situaţia actuală de la echipă, care se confruntă cu probleme grave chiar înainte de returul campionatului: arestarea patronului Daniel Capră, demararea procedurii de insolvenţă şi plecări ale mai multor jucători extrem de valoroşi de la echipă.

De la cei foarte mici, veniţi împreună cu părinţii, până la membrii galeriei care urmează echipa peste tot, dar şi vârstnici care povesteau cum iubirea pentru echipă a început pentru ei încă din copilărie, suporterii Petrolului şi-au manifestat, ca de fiecare dată, dragostea necondiţionată pentru echipă.

Suporterii au afişat bannere cu „Petrolul nu moare“, „Petrolul suntem noi“, au fluturat steaguri şi fulare şi au cântat, întocmai ca în peluză, frumoasele cântece de galerie pentru încurajarea echipei.

După miting, suporterii participă şi la un marş spre stadion, unde vor continua mitingul de sensibilizare a ploieştenilor şi autorităţilor la meciul de pe stadionul „Ilie Oană“, cu FC Braşov.

Mai puteţi citi

În ciuda insolvenţei, Rednic mai vrea un an la Petrolul. Opel a plecat de la "lupi" şi toţi sponsorii fug acum de la Ploieşti. Situaţia Petrolului Ploieşti este pe muchie de cuţit, din cauza faptului că echipa a intrat în insolvenţă, iar perspectivele sunt sumbre.

Miting al suporterilor echipei Petrolul Ploieşti, de sensibilizare a autorităţilor şi opiniei publice. Fanii echipei Petrolul Ploieşti vor participa vineri, 20 februarie, la un miting de sensibilizare a celor care pot ajuta echipa de suflet a oraşului, aflată în insolvenţă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite