SURSE: 17 persoane, inclusiv un primar, reţinute în dosarul de fraudă electorală din Prahova
0
Marin Voicu, primarul comunei prahovene Ciorani, a fost reţinut pentru 24 de ore în dosarul de fraudă electorală instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti (PCAp). În aceeaşi cauză au primit ordonanţe de reţinere alte 16 persoane.
Conform unui comunicat al PCAp, remis presei în cursul zilei de miercuri 9 iunie, ancheta vizează falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul privind mandatul de arestare în cazul ”lotului Ciorani” a fost înregistrat la Judecătoria Ploieşti, iar judecătorul de drepturi şi linertăţi urmează să se pronunţe în cursul zilei de joi cu privire la măsura preventivă solicitată de procurorul de caz.
Primarul comunei Ciorani a fost adus la audieri miercuri în jurul orelor 22.00, după o serie de percheziţii care au avut loc atât la sediul primăriei, cât şi la domiciliile suspecţilor, inclusive la cel al edilului.
Audierile au durat toată noaptea.
Surse judiciare au precizat că falsificarea rezultatelor alegerilor locale din septembrie 2020 nu ar fi fost făcută în favoarea primarului, ci ca ajutor pentru candidaţii la Consiliul Judeţean Prahova.
Printre persoanele reţinute în noaptea de miercuri spre joi se află şi bărbatul care a furat sacii cu buletinele de vot din sediul Judecătoriei Mizil, unde erau depozitaţi tocmai pentru că făceau obiectul unei cercetări penale.
Ştire în curs de actualizare