Prahova are nevoie de 500 de medici în plus faţă de cei existenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul medicilor din Prahova a ajuns, potrivit datelor Colegiului Medicilor Prahova, la 35%.

Pentru a acoperi posturile lipsă din sistem, în judeţ ar fi nevoie de încă 500 de medici pe lângă cei deja existenţi.

Dintre aceştia, cei mai mulţi, adică peste 200 de specialişti, ar trebui să lucreze în ambulatoriile de specialitate.

Multe dintre aceste posturi sunt ocupate, momentan, de cadre medicale pensionate, care în curând nu vor mai avea dreptul de a profesa.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite