Povestea fabricii de sticlă de la Azuga. Casa Regală era acţionar şi client pentru frumoasele piese realizate aici

0
0

În 1830 lua naştere la Azuga o glăjerie, una dintre cele mai vechi fabrici de sticlă din ţară. De-a lungul timpului, fabrica a avut momente grele şi perioade de prosperitate. Casa Regală Română care comanda aici piese de sticlărie extrem de frumoase

Influenţa Casei Regale asupra dezvoltării Văii Prahovei s-a resimţit nu doar la Sinaia, unde regele Carol I a ridicat Castelul Peleş, ci şi în localităţile din jur. În cazul micuţei comune Azuga, care era până în jurul anului 1700 o imensă pustietate, influenţa regalităţii a însemnat o dezvoltare fără precedent a industriei. Atât de mare încât, la începutul secolului al XX-lea, Azuga era cea mai industrializată localitate din România.

Primele încercări de industrializare a localităţii au început, însă, mult mai devreme. În 1830, un anume Aslan din Rucăr deschide în micul cătun prima fabrică din localitate, Glăjeria (sticlăria) lui Aslan. Fabrica de sticlă era o întreprindere serioasă pentru care proprietarul a muncit doi ani numai la montare. Aslan a adus sticlari din Bohemia, Cehia, le-a construit 30 de barăci pentru locuit şi a produs sticlă suflată, sticlă colorată şi geamuri. Îşi plătea materia primă, nisip de siliciu sau lut, cu sare de Telega. Istoria consemnează însă un faliment rapid al fabricii sau o investiţie abandonată. Din motive rămase necunoscute, Aslan a închis în scurt timp fabrica, iar aceasta s-a ruinat.

Ideea este continuată în 1879 de industriaşul S. Grunfeld. Acesta construieşte o nouă fabrică unde lucrau 250 de oameni, în marea lor majoritate meşteri din Bohemia, ale cărei produse erau foarte căutate pe pieţele româneşti.

Casa Regală, acţionar şi client

Fabrica a cunoscut perioade de prosperitate şi perioade de criză, după cum dictau condiţiile economice ale unei industrii incipiente. Fabrica a produs la început sticlărie de menaj, albă sau colorată şi geamuri. De-a lungul timpului, a schimbat mai mulţi administratori, care au investit în utilaje noi, au mărit numărul de lucrători şi au diversificat producţia. Astfel, în 1890, atelierele de sticlărie din Azuga aveau 3 cuptoare şi foloseau 250 de muncitori, în majoritate bohemieni. Între 1900 şi 1936, fabrica a funcţionat ca societate pe acţiuni, având, după 1921, ca administrator delegat şi director pe Nicolae Zanne.

Casa Regală, care se număra printre acţionari, a avut şi o politică bine determinată de încurajare a industriei naţionale de sticlărie. Atât la Azuga, cât şi la Mediaş, familia regală a comandat fie servicii tradiţionale, pentru băut de uz curent, personalizate cu cifrul regal, fie moderne, în stil Art Deco.

Potrivit peles.ro, piesele sunt păstrate în mare majoritate în patrimoniul Muzeului Naţional Peleş. Este vorba despre pahare pentru şampanie, vin, coniac, lichior, ţuică, oranjadă, apă gravate cu cifruri diferite (ale regelui Carol I, regelui Ferdinand, regelui Carol II, prinţului Dimitrie Ghica), la care se adaugă boluri, flacoane şi carafe. Piesele sunt lucrate într-o sticlă de bună calitate, cu o apreciabilă acurateţe tehnică.

Henri Montesy, artistul de la Azuga

Un moment important în evoluţia fabricii de sticlă din Azuga l-a constituit angajarea, înainte de primul război mondial, ca inginer la cuptoare, a lui Emerico Montesi, fiul lui Francesco Montesi, inginer constructor de origine italiană, ce s-a stabilit cu familia în România, fiind cooptat de Anghel Saligny în echipa care a construit podul de la Cernavodă.

Emerico, născut Viena, în 1879, a urmat liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde a fost coleg cu I. G. Duca şi a absolvit “École Centrale” din Paris, o renumită universitate de inginerie, continuând astfel tradiţia familiei. Mama sa, o intelectuală de origine franceză l-a format într-un climat spiritual elevat, ceea ce i-a permis accesul în cercul înaltei societăţi bucureştene.

Astfel, Emerico Montesi se număra printre prietenii lui Valentin Bibescu. În 1916, el s-a căsătorit cu nepoata lui Nicolae Zanne (directorul fabricii de sticlă de la Azuga), Alexandina Henriette. Iubitor şi colecţionar de artă franceză, Nicolae Zanne remarcă talentul de desenator şi de sticlar al lui Montesi, pe care îl trimite la Nancy, în perioada 1921 – 1923, pentru a descifra amănuntele tehnicii de execuţie a sticlăriei stratificate, gravată cu acizi.

Pentru ca numele său să poată fi citit corect în limba franceză şi ca urmare a modei filo-franceze din România, „Emerico Montesi” se transformă în „Henri Montesy”, aşa cum apar, mai târziu, semnate piesele create de el. La întoarcerea în ţară, Montesy devine directorul artistic al fabricii de sticlărie de la Azuga, funcţie pe care o va deţine până în 1939, anul închiderii temporare a atelierelor şi în acelaşi timp, anul sfârşitului său prematur.

În 1923, în timp ce meşterii nemţi, polonezi, cehi şi români lucrau mai ales sticlărie de menaj, frumos decorată prin gravare chimică, Emerico Montesy a înfiinţat un mic atelier de sticlărie artistică, unde lucra piese de tip camée şi în care el se ocupa de concepţia vaselor, Josif Lintzmeier, Rudolf Burger sau Josif Vişovski le suflau, iar Franz Nosek, fiul unui gravor din Moravia, remarcat pentru talentul său deosebit, realiza gravarea chimică. 

fabrica sticla azuga 2007 foto panoramio.com

Fabrica de sticlă de la Azuga în 2007. Ulterior a fost demolată FOTO panoramio.com / BC Gabi

Între 1924 – 1926, se execută foarte puţine vase, dar în perioada 1929 – 1939, producţia creşte la aproximativ 600 de piese pe an. Potrivit peles.ro, Montesy şi echipa sa au lucrat plafoniere, bomboniere, vase pentru flori, pulverizatoare de parfum, cupe, boluri, dar şi bibelouri: peştişori, broscuţe, şopârle, din sticlă colorată sau din sticlă în straturi. Culorile preferate erau galben, verde, galben-verzui, rubiniu, violet, portocaliu, în diferite nuanţe.

Producerea sticlăriei de artă nu era însă rentabilă, întrucât nisipul se aducea din Cehoslovacia, culoarea roşu rubin şi aurul coloidal din Germania, iar monturile metalice se importau din Franţa şi Germania. Magazinele fabricii, din Azuga, Braşov şi Bucureşti vindeau foarte puţin din cauza preţului ridicat al pieselor.

În anii 1937 – 1938 s-a produs singurul lot de piese pentru export, de aproximativ 50 de lucrări, ce au plecat spre Beirut. Vasele de lux create de Henri Montesy nu au participat la nicio expoziţie din ţară sau din străinătate, iar piesele cele mai reuşite nu erau vândute, ci dăruite. Adrian Maniu remarca, la câţiva ani după moartea lui Montesy, într-un articol publicat în ziarul „Universul”, modestia acestui artist neînţeles şi nedreptăţit.

Piesele sale sunt, astăzi, în muzeele de artă decorativă din Belgrad şi Köln, precum şi la colecţionari particulari. Casele de licitaţii din S.U.A. şi Germania scot periodic la vânzare piese Montesy.

Serviciul de 51 de piese comandat de Regina Maria

Este cunoscut faptul că Regina Maria, iubitoare a Art Nouveau-ului şi Art Deco-ului, a achiziţionat piese de sticlărie lucrate în aceste stiluri purtând semnăturile unor artişti celebri: Emile Gallé, Auguste şi Antonin Daum, Jean Sala, Gabriel-Argy Rousseau, René Lalique, d’Argental, Josef Hoffmann, Louis-Comfort Tiffany şi alţii.

Dar, tot Regina Maria a comandat la Azuga, în perioada 1930 – 1935, un serviciu pentru băut, în stil Art Deco. Deşi piesele nu sunt semnate, ele nu puteau fi create decât de Henri Montesy, care era în acei ani directorul artistic al fabricii şi nu putea lăsa o comandă atât de importantă în seama unui alt creator. 

image

Serviciul comandat de Regina Maria FOTO peles.ro

Serviciul este din sticlă fumurie (culoare foarte dificil de realizat din punct de vedere tehnic), şlefuită în faţete largi, longitudinale sau radiale, şi cuprinde 51 de piese: căni pentru apă, cu baza circulară, tăiată în formă de rozetă, pahare pentru apă, uşor tronconice, cu bază hexagonală, pahare pentru vin, pe talpă circulară şi picior scurt, sferic, având cupa înaltă, pahare pentru şampanie, cu cupă largă, pahare pentru ţuică, sticle cu dop, mari, mijlocii şi mici, pe talpă circulară, cu corp ovoidal, căniţe miniatură, farfurioare pentru dulceaţă.

Toate aceste piese se remarcă prin liniile simple, rafinate şi elegante, tinzând spre abstractizarea formelor. În cazul cănilor pentru apă şi al căniţelor miniatură, este evidentă sursa de inspiraţie: vasele similare din arta populară. Serviciul pentru băut se află în expunere permanentă, la Castelul Pelişor, în sufrageria de mic dejun.

Naţionalizată de comunişti, fabrica de sticlă din Azuga nu a trecut testul tranziţiei. Privatizată după Revoluţie, a intrat în faliment şi a fost demolată.

Mai puteţi citi

Azuga, cea mai industrializată localitate din România la începutul secolului XX. Meşterii din Bohemia veneau să lucreze pe Valea Prahovei

Legenda frumoasei domniţe Azughia şi a iubirii sale neîmplinite, care a dat numele staţiunii Azuga

Povestea neştiută a pivniţelor regale de la Azuga, unde se produce şampanie românească de peste 120 de ani

Ploieşti


Ultimele știri
Cele mai citite