Ploieşti: Loredana Savu este asistent social şi se ocupă de problemele comunităţii de romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Loredana Savu este asistent social şi se ocupă de problemele comunităţii de romi
Ploieşti: Loredana Savu este asistent social şi se ocupă de problemele comunităţii de romi

La 35 de ani este unul dintre cei mai experimentaţi asistenţi sociali din Ploieşti. Are un foarte mare respect pentru oameni în general şi, prin profesia sa, îi ajută pe cei aflaţi în dificultate, bolnavi sau pe cei cu situaţii sociale disperate.

Loredana Savu spune că, dacă ar fi să dea timpul înapoi,  ar alege aceeaşi cale în viaţă. Deşi, în copilărie, îşi dorea să devină vânzătoare la aprozar, întâmplările care au urmat i-au marcat adolescenţa determinând-o să-şi aleagă o meserie prin care să-i ajute pe oamenii suferinzi.

Loredana îşi aminteşte cu mare drag de bunica sa, cea care a crescut-o până la varsta de şase ani, atunci când a intrat la şcoală. Copilăria şi-a petrecut-o în localitatea Baia Mare.

“Bunica a fost cea care a jucat un rol decisiv în cariera pe care am ales-o. Ea mi-a insuflat respectul faţă de om, de ajunsesem să-i salut pe toţi străinii care treceau pe lângă casa ei. S-a gândit întodeauna la cei din jurul său şi s-a pus mereu pe planul doi. A fost un om aşa cum Dumnezeu a spus că trebuie să fie oamenii pe pământ: frumos la suflet şi cinstit”, povesteşte asistentul social.

S-a orientat către problemele romilor
În anii de liceu a urmat cursuri de asistent social, tematica fiind orientată pe comunităţile de romi. “Ne învăţau cum să dialogăm cu ei, cum să le indetificăm problemele şi cum să găsim soluţii pentru a-I ajuta. Eram singura româncă din acest grup, restul erau toţi etnici. Am văzut că mă simţeam foarte bine făcând la rândul meu mult bine”, spune Loredana Savu.

După absolvirea liceului a susţinut examen de admitere la Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii  Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. A reuşit din prima şi consideră că anii studenţiei reprezintă cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale.

“Am făcut mult voluntariat. Am înfiinţat primul ONG al studenţilor romi, din primul an de studii, am fost membru fondator. Prin ceea ce am făcut am încercat să-I motivez pe romi să facă ceva cu viaţa lor, am vrut să-I învăţ să nu mai trăiască în mizerie”, povesteşte asistentul social.

Face anchete sociale în Ploieşti
În urmă cu şapte ani, după ce a absolvit şi un program de master, Loredana Savu a revenit în Ploieşti şi s-a angajat la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare. S-a întors în locul unde şi-a petrecut adolescenţa alături de soţul său, profesor de sport şi membru al comunităţii de romi.

“Soţul meu este rom, este o persoană foarte inteligentă, cu un suflet curat. Este cinstit şi nicio clipă nu l-am considerat a fi altfel doar pentru că este parte a unei alte etnii”, consideră femeia. “Am venit în Ploieşti  pe care şi acum îl consider un oraş mort din punct de vedere al activităţilor sociale, comparativ cu Clujul”, susţine asistentul social.

Stă câte 12 ore la muncă
Pentru Loredana Savu, programul de lucru la serviciu nu se limitează niciodată la opt ore. Ea spune că o zi de lucru are cel puţin 12 ore, în condiţiile în care primeşte oameni în audienţă, efectuează anchete sociale la birou sau pe teren, la domiciliul solicitanţilor şi consiliază diverse cazuri.

“Avem din ce în ce mai mulţi oameni amărâţi, care abia se descurcă de pe o zi pe alta. Pentru unii dintre ei merg mai departe cu ajutorul, pe lângă anchetele sociale, le maid au bani de-o pâine, îi mai duc cu maşina pe unde au nevoie să ajungă sau mă interesez în continuare de condiţia lor socială, chiar dacă reuşesc să-I internez într-un loc  unde cineva poate avea grijă de ei”, spune Loredana Savu.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Sunt numeroase cazurile de ploieşteni care solicită ajutor social?
L.S: Avem din ce în ce mai multe persoane care ni se adresează zilnic pentru efectuarea unor anchete sociale. Majoritatea sunt cazuri reale. Cred că o să ajunge un oraş plin cu oameni cu handicap, dacă se poate spune aşa, tinându-se cont de faptul că avem 30 de persoane zilnic la uşă. Sunt oameni cu probleme grave de sănătate care se zbat să obţină un certificat de handicap.

Ce ne lipseşte în materie de protecţie socială în Ploieşti?
L.S: trebuie să ne pese mai mult de omul de lângă noi, nu să trecem indiferenţi pe lângă o persoană care a căzut şi care are nevoie de ajutor medical. Trebuie să dăm o bucată de pâine celor care vizibil nu au ce mânca şi care fac foamea, oamenilor sărmani. Pe lângă asta, mai trebuie să ne ocupăm să contruim centre de asistenţă socială, azile de bătrâni, centre pentru violenţa în familie.

CE-I PLACE
Loredana Savu spune că îi place să facă mult sport, mai ales că în anii de liceu şi ai studenţiei, a jucat volei şi handball. Ori de câte ori timpul îi permite, merge la Sala Sporturilor să alerge.

CE NU-I PLACE
Nu-mi place minciuna şi nepăsarea celor din jur. Este dureros să întâlneşti oameni ignoranţi. Nu înţeleg cum pot domi noaptea ştiind că nu au refiuzat să facă un bine atunci când au avut ocazia.

PROFIL

Născută
10 iunie 1974, Baia Mare

Ultima şcoală absolvită
Facultatea de Asistenţă Socială, Cluj Napoca

Profesie
Asistent social

Familie
Căsătorită, are un copil

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite