Ploieşti: Jandarmii ploieşteni, campioni la... braţe de oţel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai puternici jandarmi au fost premiaţi cu medalii şi cupe
Cei mai puternici jandarmi au fost premiaţi cu medalii şi cupe

Peste 100 de jandarmi şi-au măsurat forţele în cadrul unei competiţii de skandenberg.

Cei mai musculoşi jandarmi prahoveni, din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab" au avut ocazia, ieri după-amiază, să le arate colegilor de breaslă cât de puternici sunt.

Peste 100 de militari au fost învoiţi timp de câteva ore de la munca de teren şi au participat la  prima competiţie de skandenberg organizată în Prahova, special pentru ei.

Chemat să prezinte evenimentul a fost Radu Valahu, cel mai tare greu din Bucureşti, la  acest sport. El a fost provocat la duel de câţiva jandarmi, care au dorit să vadă dacă-l pot dovedi pe uriaşul de aproape doi metri, cu muşchi de oţel. Nimeni nu i-a rezistat însă. 

A pus la pâmânt multe braţe

Gabriel Avram este unul dintre jandarmii care au reuşit să se impună în faţa colegilor de muncă. Pentru asta însă a avut nevoie de câteva zile de antrenament, în forţă.

„Am 40 de ani , dar mă simt ca la 20. Am vrut să văd dacă mă mai ţin muşchii. Şi nu m-am înşelat. Cred că este vorba  mai mult de tehnică în acest sport. Am aproape 1,90 metri înălţime şi multe kilograme. Această competiţie a fost pentru mine o provocare. Am dovedit că sunt bun nu numai pe teren, în misiuni. Este primul concurs de skandenberg la care particip", a spus Gabriel Avram.

Jandarmii care s-au întrecut în muşchi şi au câştigat au primit din partea organizatorilor medalii şi cupe, dar şi multe aplauze din partea spectatorilor .

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite