Ploieşti: Eliberarea condiţionată a Mariei Vlas va fi amânată cu şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Mediafax, o comisie din cadrul Penitenciarului Târgşor a luat astăzi în discuţie cererea de eliberare condiţionată din închisoare a Ioanei Maria Vlas şi a decis amânarea cu şase luni a posibilităţii de eliberare, până la data de 10 noiembrie 2010, când comisia se va întruni din nou şi va rediscuta acest caz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Târgşor, Andrei Toma, conform legii, deţinuţii cu vârste de peste 55 de ani şi care au de executat pedepse mai mici sau egale cu zece ani pot beneficia de "liberare condiţionată" înainte de expirarea termenului pedepsei, dacă au efectuat o treime din pedeapsă.

Întrucât Ioana Maria Vlas a depăşit vârsta de 55 de ani şi a executat deja o treime din pedeapsa privativă de libertate, marţi, la nivelul penitenciarului, s-a întrunit comisia care discută posibilitatea eliberării condiţionate.

Discutarea posibilităţii de eliberare condiţionată înainte de termen s-a făcut din oficiu în cadrul comisiei de la nivelul Penitenciarului Târgşor, comisie prezidată de judecătorul delegat pentru exeutarea pedepselor din acest penitenciar.

În urma discuţiilor din cadrul comisiei, a fost luată decizia amânării cu şase luni a posibilităţii de eliberare, până la data de 10 noiembrie 2010, când comisia se va întruni din nou şi va rediscuta acest caz.

Potrivit sursei citate, motivul amânării este acela că Vlas "nu a furnizat elemente comportamentale care să dovedească asumarea vinovăţiei, eforturi reale şi temeinice de îndreptare şi progres recuperativ".

În 20 aprilie, o instanţă din cadrul Tribunalului Prahova a admis cererea depusă de Ioana Maria Vlas privind contopirea celor două pedepse primite în dosarele FNI şi FNA, de zece, respectiv, opt ani de detenţie. În urma admiterii acestei cereri, Ioana Maria Vlas urmează să efectueze zece ani de detenţie, din care se scad perioadele de arest preventiv şi de detenţie care au fost deja efectuate.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătorul Mădălina Graure, declara, la momentul la care a fost acceptată cererea Ioanei Maria Vlas de contopire a pedepselor din cele două dosare, că din pedeapsa pe care o are de efectuat Vlas va fi scăzută perioada de reţinere şi arest preventiv, între 28 martie 2003 şi 7 aprilie 2008, precum şi perioada de detenţie, care a început la data de 4 iunie 2009.

În dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Ioana Maria Vlas a rămas cu pedeapsa de zece ani de închisoare, după ce magistraţii instanţei supreme au decis, în 4 iunie 2009, să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti de condamnare a acesteia.

Instanţa a menţinut în parte decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul FNI, în care sunt mai mulţi inculpaţi alături de Vlas şi a stabilit, totodată, că AVAS nu este parte responsabilă civilmente în proces, astfel că nu instituţia este obligată să îi despăgubească pe investitorii FNI.

În procesul privind prăbuşirea FNA, Ioana Maria Vlas a fost condamnată, în 3 iunie 2009, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de detenţie.

Ioana Maria Vlas este încarcerată la Penitenciarul Târgşor din luna iunie a anului trecut.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite