Petrolul, înfrângere la Mediaş după un gol controversat
0Petrolul şi-a încheiat seria celor 26 de meciuri invincibile din campionat, începută tot la Mediaş, cu aproape un an în urmă. Gaz Metan s-a impus la limită, 1-0, prin golul lui Vitinho, marcat, după o fază controversată, cu nouă minute înainte de final.
Cu o echipă, a gazdelor, neînvinsă de şase etape şi cu o alta, cea oaspete, fără eşec în ultimele 26 de confruntări disputate în campionat, partida de la Mediaş a avut parte de un start echilibrat, dar, în acelaşi timp, şi de o desfăşurare destul de lentă a ostilităţilor pe parcursul primei reprize.
Duelul s-a purtat mai mult la mijlocul terenului, cu destul de puţine momente “fierbinţi” în cele două careuri, Gazul ameninţând buturile lui Pecanha prin C. Petre (12 – şut de la 10 metri, lateral dreapta, pe lângă colţul lung) şi Muth (16 – reluare cu capul, de la 8 metri, peste transversală), în vreme ce Petrolul a fost aproape de deschiderea scorului la ocazia lui Teixeira (24 – şut, din mijlocul suprafeţei de pedeapsă, în blocajul fundaşilor adverşi).
Dar, cea mai mare oportunitate a primei părţi le-a aparţinut amfitrionilor, atunci când, după un corner de pe stânga, mingea a ajuns la Markovic, singur în colţul opus al careului mic, însă Pecanha (39) a intervenit providenţial la lovitura de cap a fundaşului central sârb.
După reluare, Petrolul a încercat să-şi facă obişnuitul joc combinativ, iar o pasă excelentă a lui Albin l-a lăsat pe Priso (52) singur în partea dreaptă, dar şutul mijlocaşului camerunez, trimis spre colţul scurt, a fost respins în corner de către Buchta. Un sfert de oră mai târziu, Priso a creat faza celei mai mari ocazii a meciului, atunci când, după o cursă pe dreapta, a centrat perfect în faţa porţii, dar Teixeira a şutat, din şase metri, în transversală!
A venit, însă, minutul 81, atunci când Vitinho a scăpat pe partea stângă, mingea a ricoşat din blocajul lui Pecanha spre poartă iar Guilherme a încercat să respingă, însă centralul Cristi Balaj a considerat că mingea a depăşit linia, indicând centrul terenului!
Până la final nu s-a mai schimbat ceva pe tabela de marcaj, iar seria invincibilă a Petrolului s-a încheiat, astfel, la borna 26. Urmează două săptămâni de pauză în Liga I dar şi un nou amical de gală pentru “galben-albaştrii”, cei care, vineri, vor juca, la Madrid, cu Getafe. (fcpetrolul.ro)
Vă mai recomandăm
Fără mari surprize. Piţurcă a anunţat duminică lotul pentru dubla cu Andorra şi Estonia