O statuie a lui Eminescu ar putea fi vecină cu cea a lui Goethe în Parcul „Villa Borghese” din Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inițiativa le aparține președinților de Consilii Județene din Prahova și Iași, Mircea Cosma și Cristian Adomniţei, care au discutat recent această posibilitate cu reprezentanţii Asociaţiei Social Culturale la Roma.

Cunoscut ca un pasionat de istorie și patron spiritual al Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul", președintele CJ Prahova, Mircea Cosma a și pierdut numărul statuilor amplasate în țară, dar și în afară, astfel că această inițiativă nu este surprinzătoare.

Zilele trecute, Cosma s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Social Culturale la Roma, iar la discuţii a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei.

Temele nu s-au rezumat doar la posibilitatea amplasării statuii lui Mihai Eminescu în Parcul „Villa Borghese"(Roma), ci și la posibilitatea colaborării în domeniul reciclării deşeurilor, energiei solare, valorificării legumelor şi fructelor.

Este foarte posibil și ca, pe viitor, să se stabilească înfrăţiri între cele două judeţe (Prahova şi Iaşi) şi localităţi din Regiunea Lazio, în ideea de a fi sprijinite comunităţile româneşti din această regiune, prin manuale şcolare şi crearea unor biblioteci de carte românească.

Parcul Villa Borghese este cel mai mare parc public din Roma și are în cadrul său un lac, temple, fântâni, statui și mai multe muzee.

Eminescu ar avea o companie selectă în parc: Goethe, de exemplu, are o statuie impresionantă în Villa Borghese.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite