Muzeul Ceasului din Ploieşti, unic în ţară, revine în clădirea care l-a consacrat. Imobilul de secol XIX a fost restaurat cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doi ani de lucrări efective, finalizate în 2015, colecţia unică în ţară a Muzeului Ceasului din Ploieşti, se mută înapoi, în sediul reabilitat. Orologiile vor fi puse în valoare de tehnicile moderne.

Înfiinţat în anul 1963 de „părintele“ muzeelor prahovene, profesorul Nicolae Simache, Muzeul Ceasului din Ploieşti revine în peisajul cultural prahovean şi naţional începând de joi, 19 mai, prin vernisarea noii expoziţii permanente, în edificiul emblematic pentru municipiul Ploieşti, din apropierea Bulevardului Castanilor din oraş.
           
Clădirea muzeului, monument istoric de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost restaurată cu fonduri europene nerambursabile. Lucrările au durat 39 de luni, dintre care doi ani de execuţie efectivă: restaurare, consolidare, recompartimentare, transformarea parţială a podului în mansardă, precum şi refacerea împrejmuirii imobilului.

La capătul lucrărilor, încheiate în 2015, monumentul de arhitectură are recuperat întreg repertoriul de finisaje şi decoraţiuni, redându-se în acest fel edificiului valoarea arhitecturală originală.

Tematica expoziţiei va valorifica, într-o manieră modernă, o mare parte a patrimoniului de excepţie al muzeului. Publicul va putea admira principalele tipuri de ceasuri, care ilustrează evoluţia secolului al XX-lea şi incită la descoperirea de informaţii noi ale acestui domeniu, prin intermediul sistemelor şi aplicaţiilor interactive care întregesc tematica muzeului.

Începând cu data de 20 mai, muzeul va fi deschis de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.

Pe aceeaşi temă

FOTO Muzeul Ceasului din Ploieşti a fost restaurat. Frumoasa clădire şi-a recăpătat arhitectura originală

FOTO Cum arată orologiul Patek Philippe al Regelui Carol I. Ceasul de aur este atât de valoros încât nu-i poate fi pus preţ

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite