Înfrângere pentru „lupii galbeni“ la Mediaş
0La aproape două luni distanţă de la ultimul eşec în campionat, Petrolul a pierdut la Mediaş, în faţa lui Gaz Metan, în meciul ce a pus capăt primei părţi a Ligii I. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-0, marcând câte o dată în fiecare repriză, prin Astafei şi Bawab.
Petrolul a început ezitant confruntarea de la Mediaş, cu o evoluţie ce n-a mai fost la fel de consistentă ca la precedentele întâlniri, lucru care avea să se cunoască destul de repede pe tabela de marcaj.
Gazul a deschis scorul în minutul 20, la un contraatac ce a prins dezorganizată defensiva ploieşteană, iar centrarea lui Llullaku, trimisă de pe stânga, la colţul lung, a fost fructificată cu o lovitură de cap, expediată din 6 metri, de către Astafei.
„Lupii” au replicat destul de timid, nereuşind să-şi creeze ocazii clare de gol până la pauză, doar o lovitură liberă bătută înşelător de Cristea (30) şi o pătrundere a lui Bokila (43) având darul să-i dea ceva emoţii lui Pleşca.
Partea a doua a început cu o echipă a Petrolului ieşită mult mai motivată de la vestiare, dar şi fără şansă, atâta vreme cât, imediat după reluare, şutul lui Grozav (46), din 14 metri, l-a „şters” pe Bokila şi, mai apoi, a întâlnit transversala porţii apărate de Pleşca.
Ploieştenii au continuat să atace, în căutarea golului egalizator, însă n-a lipsit mult să fie taxaţi după o nouă inexactitate în defensivă, atunci când Bawab (59) a pătruns nestingherit până în marginea careului „mic”, dar Bornescu a avut un reflex excelent, respingând în corner.
Din păcate, însă, trupa lui Contra avea să primească lovitura decisivă în minutul 67, la o fază la care „centralul” Iulian Dima a considerat că Galamaz l-a faultat în careu pe Buzean, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Bawab.
2-0 a rămas scorul final, Petrolul încheind, astfel, cu o înfrângere turul campionatului.
Marţi, Petrolul va lupta pentru calificarea în semifinalele Cupei României, întâlnind pe Concordia Chiajna, într-un meci ce se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.30.
Gaz Metan Mediaş – Petrolul Ploieşti 2-0 (1-0)
Marcatori: Astafei (20), Bawab (67)
Gaz Metan: Pleşca – Tartovac, Muth, Markovic (38 Frăsinescu), Buzean – Tahar, Breeveld – Astafei, Eric (cpt) (79 R. Zaharia), Llullaku (63 C. Petre) – Bawab. Antrenor: Cristian Pustai.
Petrolul: Bornescu – Avogadri, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Mustivar (cpt) (75 Tony), Cristescu – Opriţa (59 Morar), Cristea (46 Marinescu), Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.
Au arbitrat: Iulian Dima (Bucureşti) – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Florin Ciprian Danşa (Oradea).
Arbitru de rezervă: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea).
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) şi Florin Bătrânu (Timişoara).
fcpetrolul.ro