Gimnastele Denisa Stoian și Livia Harcan au câștigat medalia de aur la „Cupa Transilvania“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denisa Stoian a urcat pe prima treaptă a podiumului, devansând adversare mai mari de vârstă (foto: CSM Ploiești)
Denisa Stoian a urcat pe prima treaptă a podiumului, devansând adversare mai mari de vârstă (foto: CSM Ploiești)

Moș Nicolae a îmbogățit palmaresul secției de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal  Ploiești cu două medalii de aur, obținute   la prima ediție a Turneului Internațional „Cupa Transilvania - in memoriam Sergiu T. Chiriacescu".

Denisa Stoian a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria „Children", iar Livia Harcan la categoria „Prejuniors", ambele la exercițiul cu coarda.

Concursul s-a desfășurat în perioada  2 - 4 decembrie 2011 și a fost organizat de Clubul Sportiv Universitar Brașov împreună cu Federația Română de Gimnastică Ritmică și Universitatea „Transilvania" din Brașov.

Au intrat în concurs aproape 50 de tinere gimnaste din Ucraina, Republica Moldova, Marea Britanie și România, cu vârste între 6 și 11 ani.

Meritul sportivelor prahovence este cu atât mai mare dacă âinem cont că acestea s-au întrecut cu gimnaste de o categorie superioară de vârstă (născute în 1999 și 2000).

Fetele de la CSM Ploiești și medaliate la prima ediție a Cupei Transilvania au reușit calificarea în toate finalele pe obiecte ale competiției, Livia obținând la cerc și panglică locul V, iar Denisa Stoian - locul VI pentru exercițiul fără obiect.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite