Fabrică de ţigări, acasă la doi ploieşteni. Prejudiciu de 18.500 de lei din neplata accizelor
0Poliţiştii au găsit la domiciliile celor doi bărbaţi zeci de kilograme de tutun vrac, mii de ţigarete şi tuburi, dar şi dispozitive de confecţionat ţigările
Poliţiştii Secţiei 4 Ploieşti au efectuat ieri două percheziţii la domiciliile a doi ploieşteni, în baza autorizaţiilor emise de către Judecătoria Ploieşti.
La cercetări au fost găsite şi ridicate 46,5 de kg de tutun vrac, 4.445 tuburi de ţigarete, 3.900 de ţigarete, 4 dispozitive de confecţionat ţigarete, precum şi sumele de 510 euro şi 315 lei.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de producere a produselor accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autioritatea competentă, prejudiciul cauzat prin neplata accizelor fiind de aproximativ 18.500 lei.
Faţă de unul dintre suspecţi a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.