Cei mai responsabili şoferi din Ploieşti vor fi premiaţi de poliţişti. Pentru a primi cadoul, trebuie să treacă testul fiolei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Cluj care vor conduce în seara de 28 decembrie în oraşele lor, vor avea surpriza să fie premiaţi de Poliţia Română, într-o acţiune de educaţie rutieră desfăşurată în parteneriat cu Bergenbier

Este prima acţiune de acest gen, desfăşurată simultan în cinci dintre cele mai mari oraşe din ţară. Pentru a primi cadouri şi urări de bine pentru Noul An, şoferii vor trebui sa treacă întâi testul fiolei.

Dacă vor testa negativ, şoferii vor primi urări şi premii „de bună purtare” de la Poliţia Rutiera şi patrulele Bergenbier.

Parte a campaniei „Alege Viaţa – Prietenul la volan se cunoaşte“, acţiunea de educaţie rutieră şi de încurajare a responsabilitaţii la volan desfăşurată la nivel naţional, va avea loc în Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Iaşi şi Cluj în noaptea dintre 28 şi 29 decembrie, între orele 22.00 – 02.00.

În paralel, în două lanţuri mari de magazine din România, se desfăşoară o campanie împotriva consumului de alcool la volan, prin care participanţii vor testa ochelari speciali care produc tulburări de vedere asociate consumului de alcool.

Şoferii vor primi materiale informative şi vor fi premiaţi cu o doză de bere fără alcool, de care se pot bucura oricând.

Vă mai recomandăm

20 de tineri din liceele ploieştene, premiaţi cu o tabletă de Primărie

Circulaţia cu transportul public din Ploieşti se face după program special în perioada sărbătorilor

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite