Campanie. Senatorul Daniel Savu a fost sabotat din interiorul partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidat la Senat din partea USL, Daniel Savu acuză concurența de sabotaj în campanie, chiar prin oamenii din interiorul partidului. Senatorul a fost apostrofat de alegători că nu a venit la o masă la care fuseseră invitați de Savu, deși acesta nu știa nimic despre „pomana" electorală.

Lupta electorală a început cu toate armele posibile în Ploiești, iar candidații nu fac economie de idei și nici de muniție.

Daniel Savu spune că mai mulți locuitori din nordul Ploiești, cartier cuprins în colegiul în care candidează (Colegiul 2 Senat Ploiești - Slănic), au fost invitați la un restaurant din zonă de o familie apropiată PSD.

Oamenii ar fi fost informați că invitația vine din partea candidatului Daniel Savu, care urma să se întâlnească la o pizza sau o friptură cu alegătorii.

„A fost o adevărată supriză să fiu prin nord și să mă întâlnesc cu un cetățean care m-a întrebat de ce nu sunt la restaurantul la care i-am invitat. În mod ciudat, invitația a fost făcută printr-o familie care este înscrisă în PSD și despre care constat că lucrează pentru concurență. Mi se face un dublu deserviciu. O dată pentru că eu nu invit oamenii la mese electorale și a doua oară pentru că oamenii cred în mod eronat că ar trebui să fiu acolo", spune Daniel Savu.

„Cei care au făcut invitația în numele senatorului Savu vor fi excluși din partid", a completat și Mircea Cosma, președintele PSD Prahova.

Suspiciunile de sabotaj se îndreaptă către Cătălina Bozianu, candidat din partea ARD pe colegiul de deputați din nordul Ploieștiului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite