Bărbații care au torturat un octogenar până la moarte, pentru a afla unde ține ascunși banii, au fost prinși după aproape trei luni
0Doi bărbaţi suspectaţi că la începutul lunii august au omorât o persoană vârstnică în județul Prahova, peste care intraseră în casă cu scopul de a-i fura banii, au fost arestaţi preventiv după aproape trei luni.

Cei doi au fost identificaţi în urma unor investigaţii care s-au desfășurat în mai multe judeţe şi care au implicat inclusiv expertize genetice.
Suspecții sunt acuzați că în data de 6 august, între orele 20.00-22.00, au pătruns, fără voie, în locuința unui bărbat, în vârstă de 86 de ani, din comuna prahoveană Bertea. Tâlharii au exercitat „violențe deosebite” asupra bătrânului, în scopul de a-l determina să le spună unde are ascunși banii.
„Din cercetările efectuate s-a reţinut faptul că în data de 06.08.2024, în intervalul orar 20.00-22.00, cei doi inculpaţi ar fi pătruns prin violare de domiciliu în locuinţa victimei D.C., în vârstă de 86 de ani, din comuna Bertea, judeţul Prahova şi au exercitat violenţe deosebite asupra acesteia inclusiv cu un corp tăietor-înţepător, în scopul de a o determina să le spună autorilor unde are ascunse sume de bani. În urma violenţelor deosebite exercitate şi având în vedere vulnerabilitatea victimei determinată de vârsta înaintată, aceasta a decedat”, se arată într-un comunicat emis luni, 28 octombrie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Bărbații sunt cercetați într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.
„În cauză a fost administrat un complex probatoriu, implicând activități investigative pe raza mai multor județe precum și mai multe rapoarte de expertiză genetică judiciară întocmite de experții din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române -Institutul Național de Criminalistică. Cercetările sunt efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigații Criminale, delegate în cauză”, au mai transmis procurorii.
Bărbații au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 30 de zile.