Bărbat mort, găsit într-o pădure din Sinaia. Poliţiştii nu ştiu cine este
0Poliţiştii din Prahova cer ajutorul pentru identificarea cadavrului unui bărbat găsit fără suflare, la marginea unei păduri din Sinaia, în toamna anului trecut.
Deşi au trecut aproape trei luni de la moartea omului, nimeni nu a venit până acum să-i ridice cadavrul.
Poliţiştii susţin că bărbatul nu avea urme de violenţă pe corp, era îmbrăcat cu haine simple, uzate, în plus avea probleme serioase la dantură, aspecte ce-i determină să creadă că ar fi vorba despre un om al străzii.
Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, cadavrului bărbatului a fost descoperit în data de 25 noiembrie 2021, în zona împădurită a staţiunii Sinaia, în punctul ,,Valea lui Bogdan”.
”În baza sesizării au fost efectuate verificări atât în vederea stabilirii condiţiilor ce au dus la decesul bărbatului cât şi a cauzelor acestuia, stabilindu-se că nu a fost victima niciunei infracţiuni, decesul survenind din cauze naturale”, se arată în comunicatul poliţiei.
Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: vârstă aproximativ 35-40 de ani, înălţime 1,84 m, greutate 75-80 kg, ochi albaştri, păr scurt blond/roşcat, barbă, dentiţie incompletă.
La momentul depistării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri, tricou turquoise, bluză sport cu mâneci lungi verde cu portocaliu, hanorac albastru.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la stabilirea identităţii bărbatului, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.