Astra Ploieşti - Voinţa Sibiu 0-1! FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voinţa Sibiu a câştigat în această seară partida de la Ploieşti, după un eurogol reuşit de Popa. Diferenţa a fost făcută de poziţionarea foarte bună a oaspeţilor pe faza defensivă, dar mai ales de lipsa completă de inspiraţie sau angajament a ploieştenilor. La finalul meciului, patronul Ioan Niculae a anunţat că-l va demite pe Selymes

Astra a pierdut un meci pe care părea să-l aibă în mână, contra nou-promovaţilor de la Sibiu. Au fost 90 de minute în care jucătorii echipei ploieştene au chinuit noţiunea de „fotbal", mulţi dând impresia că n-ar putea juca mai prost nici dacă şi-ar propune aşa ceva.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Iulian Popa, în minutul 41, când l-a învins pe Cezar Lungu cu un lob superb de la 20 de metri, după o minge pierdută prosteşte de Ţigănaşu. În partea a doua, oaspeţii s-au aşezat foarte bine în teren, au închis perfect culoarele pe flancuri şi au mai reuşit două ocazii periculoase, prin Coman şi Popa, în minutele 63, respectiv 72. Atacurile Astrei, care a forţat cu Goian pe post de vârf în ultimele minute, s-au limitat la stadiul de tentative disperate.

VEZI AICI GALERIA FOTO DE LA ASTRA-VOINŢA

În urma acestui meci, Ioan Niculae a anunţat în direct la Digi Sport că va renunţa la serviciile lui Tibor Selymes. La rândul său, antrenorul Astrei a confirmat la conferinţa de presă că urmează să aibă mâine o întâlnire cu patronul.

Selymes: „Nu mă supăr"

„Pe undeva are dreptate patronul, echipa a jucat foarte foarte slab. E cel mai slab meci de când sunt la Astra. Cred că am devenit prea repede fotbalişti, nu ne mai luptăm, nu mai facem efort. Ne-au lipsit lupta, angajamentul şi organizarea, care au făcut diferenţa sezonul trecut. Sunt dezamăgit de câţiva din jucătorii cu experienţă. Asta-i viaţa, trecem peste! O să am o discuţie mâine cu patronul şi vedem ce facem. Voi avea şi eu câteva lucruri de spus", a declarat, la final, Tibor Selymes.

VEZI AICI REACŢIA OFICIALILOR DE LA VOINŢA LA FINALUL MECIULUI

Astra - Voinţa 0-1 (0-1)

Stadion: Astra, Spectatori: 700

Marcator: Popa (41)

Astra: Lungu - Mihalache, Goian (cpt), Bruno Miguel, Junior Morais - Strătilă, Takayuki (Rusu 67), N'Doye, Ţigănaşu (Budescu 53) - Fatai (Tigoianu 38), Miranda

Voinţa: Dănălache - Bunea, Forika, Apostol, Grigore (cpt) - Beza, Dâlbea, Tătar, Antohi (Cigan 65), Popa (Lungu 80) - Neguţ (Coman 57)

Cartonaşe galbene: Strătilă (49), Bruno Miguel (90) / Dâlbea (30), Tătar (55), Popa (67)

Arbitri: Radu Petrescu - Andrei Constantinescu, Valentin Avram

CITEŞTE ŞI: Scandal sexual la Astra Ploieşti! N'Doye şi Fatai, prinşi cu o domnişoară în hotel

UPDATE:  Selymes a fost dat afară, astăzi, de la Astra

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite