Agresorul lui Galamaz rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Tribunalul Prahova au respins, miercuri, cererea lui Dragoş Enache de a fi eliberat. Procurorii au spus că acesta reprezintă pericol social, în vreme ce inculpatul solicitase să fie lăsat în libertate pentru a-şi continua studiile şi a-i fi alături tatălui, care are probleme medicale

Tânărul de 25 de ani care l-a atacat pe George Galamaz s-a prezentat miercuri la Tribunalul Prahova, pentru judecarea recursului depus, prin care ceruse suspendarea arestării preventive şi înlocuirea cu interdicţia de a părăsi localitatea. Dragoş Enache şi avocata acestuia au încercat să demonstreze că ploieşteanul nu reprezină un pericol public. Apărătorul a spus că Enache este în continuare angajat, este student în anul III la o facultate cu profil economic din cadrul Universităţii Spiru Haret şi are nevoier să stea în libertate pentru a fi alături de tatăl său, care are probleme medicale. Avocata a depus o adeverinţă de la serviciu şi una privind starea tatălui, care, potrivit apropiaţiilor, are probleme cu inima.

„Regret enorm"

„Fapta este recunoscută. Un moment de necunoştinţă l-a adus în faţa magistraţilor. M-am uitat la televizor şi m-am îngrozit. I s-a zugrăvit un portret moral care nu-l reprezintă. Este o persoană fără antecedente penale. Nici el nu-şi explică ceea ce l-a determinat. A fost supărat, i s-a părut că acel «11 metri» a fost acordat pe nedrept. Adrenalina de pe stadion l-a determinat să facă acest gest necugetat", a motivat avocata lui Dragoş, Magdalena Stasie.

„Nu sunt dovezi că era drogat"

Apărătoarea acestuia a dezvăluit că, în ciuda informaţiilor venite de la Parchet, la dosar nu există probe care să arate că tânărul era băut sau drogat în momentul faptei. „Probatoriile nu au stabilit că era sub influenţa băuturilor alcoolice sau că ar fi consumat substanţe interzise. Nu există nicio dovadă la dosar. Dacă era vorba de droguri, vă daţi seama că procurorii ar fi încadrat fapta la altă infracţiune. El a recunoscut că a băut trei beri", a mai declarat avocata.

Tatăl agresorului vrea să ia legătura cu Galamaz

Tânărul care a intrat pe teren duminică, lovind şi scuipând un fotbalist de la Steaua, a cerut să fie lăsat în libertate pentru a-şi continua studiile şi a-şi îngriji tatăl: „Regret fapta şi doresc să-mi acordaţi posibilitatea de a fi în libertate, pentru că nu sunt un pericol public. Tatăl meu este bolnav".

În arest până la finalul lunii

Anchetatorii au argumentat, însă, contrariul. Procurorul Gabriela Dobre a precizat că pericolul public este dat de gravitatea faptei comise în faţa a aproape 14.000 de oameni. De asemenea, ea a argumentat că agresorul a intrat pe teren ştiind că la stadion sunt forţe de ordine, practic sfidând organele de ordine publică şi instituţiile de stat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite