Accident cu trei maşini la Valea Călugărească. O persoană este încarcerată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipaj de la ambulanţă
Echipaj de la ambulanţă

O persoană a fost grav rănită într-un accident pentrecut joi dimineaţă pe DN1 B, în dreptul localităţii Valea Călugărească. Trei maşini sunt implicate.

UPDATE: Patru persoane vor fi transportate la spital. 

UPDATE 11.08 Din primele verificări, se pare că un bărbat în vârstă de 68 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism în Valea Calugărească, pe direcţia Buzău către Ploieşti, din motive necunoscute, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un tânăr de 29 de ani, în care se mai aflau trei pasageri.

Bărbatul de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, celălalt conducător nu a putut fi testat la faţa locului din cauza leziunilor suferite. În urma accidentului rutier conducătorul auto de 68 de ani împreună cu cei trei pasageri din autovehiculul bărbatului de 29 de ani au fost transportaţi la spital.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

---------------------------

Ştirea iniţială

Potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova, din primele informaţii unul dintre pasagerii din maşinile implicate în accident este grav rănit. Victima este inconştientă şi a rămas încarcerată.

La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim ajutor, potrivit sursei citate.

Traficul este dirijat în zona accidentului, anunţă Poliţia Prahova

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite