Unicate valoroase, de vineri, la Târgul meşterilor populari
0În perioada 29 – 31 august 2014, între orele 9.00 – 21.00, în Piaţa Primăriei Piteşti va avea loc cea de-a XXI-a ediţie a Târgului meşterilor populari organizat de Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti
Manifestarea, apreciată, în egală măsură, de instituţiile de cultură din ţară şi de publicul iubitor de artă populară, va reuni renumiţi meşteri populari care vor aduce în faţa vizitatorilor meşteşugurile tradiţionale româneşti.
La ediţia aceasta sunt aşteptaţi ceramişti, pictori de icoane, meşteri în arta lemnului, precum şi creatoare de textile, port popular, păpuşi şi podoabe tradiţionale din: Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj şi Prahova.
Iubitorii de artizanat pot achiziţiona obiecte originale, unicate valoroase pentru colecţiile personale, sau daruri preţioase pentru