Un camion s-a prăbuşit în prăpastie zeci de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un  camion încărcat cu lemne s-a răsturnat într-o prăpastie. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a plonjat prin aer câţiva zeci de metri. Maşina a ajuns un morman de fiare şi, din fericire, şoferul a scăpat cu viaţă.

Un accident spectaculos s-a petrecut, aseară, pe un drum forestier care face legătura între două localităţi din Argeş. Acest drum traversează o zonă împădurită şi este des circulat de camioanele încărcate cu lemn din exploataţia din nordul judeţului.  Camionul încărcat cu material lemnos mai avea de parcurs câteva sute de metri până la drumul principal când, în zona Pojorâta, mastodontul s-a răsturnat pe dreapta şi s-a rostogolit. Lemnele s-au împrăştiat, iar maşina s-a oprit lângă lacul de la uzina electrică. Norocul şoferului a venit din partea unui trecător care a văzut ce s-a întâmplat şi a chemat ajutoare din sat, dar a sunat şi la 112. Alertaţi, localnicii i-au sărit omului în ajutor. Au folosit topoare pentru a desface cabina, şoferul fiind astfel scos dintre fiarele contorsionate. ”Este o zonă periculoasă.  Fuge pământul cu noi…Bine că a văzut cineva toată scena că altfel, acolo murea. L-au ajutat oamenii de l-au scos de acolo”, a spus o localnică.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj de la Ambulanţă, care l-a preluat pe şofer. Bărbatul a fost stabilizat, fiind transportat apoi la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a rămas internat. Medicii spun că bărbatul este în afara oricărui pericol, dar are multiple traumatisme care vor necesita multe zile de îngrijiri medicale. Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, dar din primele cercetări, se pare că, şoferul a pierdut controlul volanului şi nu l-a mai putut redresa din cauza pământului umed.” Accidentul rutier s-a petrecut din cauza faptului că şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a soldat cu rănirea acestuia”, a spus  Constantin Fica, poliţist în cadrul Biroului Rutier Câmpulung. Nu e pentru prima dată când se petrec astfel de incidente în zonă. Cu toate astea, malurile nici nu au fost întărite, iar despre semne de avertizare, nici vorbă.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite