Surpriză în cazul Cioacă: Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de analiză a probelor ADN. Martori-cheie vor fi audiaţi astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Cioacă este închis de pe 5 decembrie 2012 FOTO Adevărul
Cristian Cioacă este închis de pe 5 decembrie 2012 FOTO Adevărul

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au admis cererea lui Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, o parte dintre probele solicitate de avocaţii fostului poliţist.

„Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (...) şi dispune efectuarea unei expertize medico legale — examen ADN — de către Institutul Naţional de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico — Ştiinţifică (...) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialişti care (...) din plicuri conţinea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului“, se arată în soluţia pronunţată de instanţă, citată de Agerpres.

Judecătorii au respins în schimb „ca nefiind utilă“ efectuarea unei expertize criminalistice traseologice.
Decizia luată joi de instanţă poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul.

Următorul termen al apelului este programat astăzi, când va continua administrarea probelor din dosar.
De asemenea, instanţa a dispus citarea, în vederea audierii, a martorilor Serian Luminiţa Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra şi Marinoaica Gabriela, precum şi citarea martorului Zabara Daniel cu mandat de aducere. Daniel Zabara este un martor-cheie, acesta fiind ultima persoană care a vorbit cu Elodia Ghinescu.

Arestat de aproape un an

Termenul precedent în acest proces a avut loc la 16 octombrie, când a fost prezentată în instanţă o înregistrare de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie, din noaptea de 29 spre 30 august 2007, când ar fi avut loc crima, în imagini Cristian Cioacă apărând îmbrăcat cu o cămaşă cu mânecă scurtă, deşi el le declarase anchetatorilor că în noaptea respectivă purtase o cămaşă cu mânecă lungă.

Cristian Cioacă a fost întrebat de judecători dacă se recunoaşte în imaginile respective şi dacă maşina care apare în înregistrare este a lui, răspunzând: "Maşina este a mea, asta pot să spun sigur. Dacă era maşina mea, înseamnă că probabil eram eu".

În imaginile respective apare Cristian Cioacă îmbrăcat într-o cămaşă de poliţist cu mânecă scurtă, un asemenea obiect de vestimentaţie fiind găsit şi în râpa unde poliţiştii şi procurorii au făcut cercetări, descoperind şi alte obiecte care duceau la concluzia comiterii unei crime.

Iniţial, Cioacă susţinuse în anchetă că în seara presupusei crime, respectiv 29 august 2007, fusese îmbrăcat cu o cămaşă de poliţist cu mânecă lungă.

Cristian Cioacă a fost arestat preventiv în 5 decembrie 2012, fiind dus în arestul Poliţiei Bucureşti şi transferat la Penitenciarul Colibaşi în 30 ianuarie. El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, în 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie, iar sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar şi de procurori.

Cioacă a mai fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată, iar familia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, va primi 50.000 de euro. Ulterior, în 2 iulie, Tribunalul Argeş, a respins cererile părţilor civile Emilia şi Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav şi cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite