Salvate de la moarte de un poliţist aflat în timpul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine arhivă
Imagine arhivă

Gest eroic la Rociu al unui poliţist din comună care a salvat două femei dintr-o casă în flăcări. Imobilul a fost cuprins de foc, iar în acel moment înăuntru erau fiica şi mama, de 50, respectiv, 70 de ani. Sătenii au sunat la pompieri, dar, până la venirea acestora, omul legii, aflat în timpul liber, în drum spre casă a avut curajul să intervină. El a intrat în casă, împreună cu un prieten şi le-a luat aproape forţat pe femei.

 Flăcări mari au cuprins casa din comuna Rociu, iar vila a ars în câteva minute. Focul ar fi pornit de pe coşul centralei şi proprietarii au încercat să îl stingă dar nu au reuşit. Din cauza fumului în casă nu se mai vedea nimic şi mai multe butelii stăteau să explodeze. Proprietara şi mama ei au intrat în casă încercând să mai salveze ceva, iar norocul lor a fost că prin zonă trecea unul dintre poliţiştii comunei care nu a ezitat alături de un amic de-al său să le salveze pe femeile aflate aproape de moarte.
Şase maşini de pompieri au fost chemate în zonă, dar casa a fost distrusă, iar sătenii şi proprietara casei spun că autovehiculele ISU ar fi avut defecţiuni.
Centrala care a provocat incendiul a fost verificată de firma producătoare, iar coşul de evacuare, teoretic, curăţat şi nimeni nu-şi  explică împrejurările în care a avut loc incidentul.
Casa era asigurată dar nu şi bunurile, iar pagubele urmeză să fie evaluate, proprietara imobilului şi mama ei urmând a locui temporar pe la rude şi prieteni.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite