Revelion auster, cu artişti locali, în Piaţa Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, la începutul lunii, pe fondul arestării primarului Tudor Pendiuc, cercetat pentru luare de mită, organizarea tradiţionalului spectacol de Revelionului era pusă sun semnul incertitudinii, în cele din urmă, autorităţile locale au decis că vom avea, totuşi, un spectacol în noaptea dintre ani. Unul mai modest, adaptat la context!


 Primul semnal că, anul acesta, la Piteşti, nu e rost cine ştie ce show de Revelion a fost dat chiar pe 1 Decembrie, odată cu aprinderea iluminatului ornamental de iarnă. Fără obişnuitele momente artistice, fără discursurile la fel de obişnuite, fără tardiţionala numărătoare inversă. Nimic din festivismul obişnuit aşteptat miile de piteşteni adunaţi în Piaţa Primăriei pentru momentul aprinderii bradului de Crăciun şi a ornamentelor care au împodobit, totuşi, oraşul. Beculeţele au fost aprinse de la întrerupător, fără fast, la finalul momentului militar al retragerii cu torţe, care a închis manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. 

Au urmat, apoi, ezitările referitoare la organizarea spectacolului de Revelion şi la oficierea cununiilor civile în noaptea dintre ani, cu revenirile ulterioare şi promisiunea că, până la urmă, vom avea de toate: şi artificii, şi căsătorii la miezul nopţii, şi show - ce-i drept unul auster, diferit de spectacolele fastuoase din anii precedenţi.

Oficial, motivul n-ar fi lipsa de entuziasm cerută de gravitatea conjuncturii scandalului în care apare numele primarului Tudor Pendiuc, ci, după cum spune vicele Cornel Ionică, atitudinea neserioasă a artiştilor interesaţi să urce pe scenă. Din cele trei oferte primite, autorităţile locale au optat pentru interpretul argeşean de muzică populară Valentin Grigorescu, care va cânte alături de Grupul Vocal „Zavaidoc” al Centrului Cultural Piteşti.

 La miezul nopţii, cei care vor fi prezenţi în Piaţa Primăriei, vor avea parte şi de un foc de artificii, iar de  la ora 0:30, în sala marea a Primăriei vor fi oficiate  tradiţionalele căsătorii civile. 11 perechi au ales să facă pasul decisiv în noaptea dintre ani.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite