Plăcuţele de înmatriculare ale unui echipaj de Poliţie au fost furate
0Pare incredibil, dar s-a întâmplat! Plăcuţele de înmatriculare ale unui echipaj de Poliţie din comuna Băiculeşti au fost furate. Poliţiştii le-au căutat, dar în zadar şi au trecut la chestionarea sătenilor.
De câteva zile, echipajul de poliţie din comuna Băiculeşti a rămas fără numerele de înmatriculare. Varianta cea mai plauzibilă care rămâne în picioare este cea a furtului. Este greu de crezut că ambele numere, atât cel din faţă cât şi cel din spate, să fi fost pierdute în acelaşi timp. În urmă cu trei nopţi, agenţii de la Postul de Poliţie din Băiculeşti au fost solicitaţi la câteva intervenţii şi de atunci numerele lipsesc.
În această dimineaţă, maşina nu se afla parcată în curtea sediului poliţiei din Băiculeşti. Până vor primi numere noi, agenţii vor ţine maşina în garajul Poliţiei din Curtea de Argeş, pentru că nu au voie să circule fără numere. De cum au auzit că s-a furat chiar de la poliţie, localnicii şi-au făcut cruce. ”Maică, nu am mai pomenit aşa ceva...Să fure chiar de la poliţie. Mă închin mamă, doar la noi se poate întâmpla.”, a spus Maria Ion, una dintre localnice, şi şi-a făcut semnul crucii. Câţiva localnici spun că au chiar fost audiaţi şi unul dintre ei îi acuză pe poliţişti că a luat bătaie de la aceştia ca să le spună unde sunt plăcuţele de înmatriculare. ”Pe mine m-au bătut poliţiştii din comună pentru că nu am vrut să spun că le-am furat eu. Păi dacă nu le-am luat eu, de ce să iau fapta asupra mea?! Ce făceam eu cu numerele de înmatriculare…Le puneam la căruţă?!”, a spus Gheorghe Pătruncă. Deşi bărbatul susţine că a fost bătut de către agenţii de poliţie, acest nu a depus nicio plângere în acest sens până la acest moment. ”În acest caz nu sunt suspecţi şi nici nu a fost înregistrată vreo plângere de la nicio persoană care să acuze că a fost bătută pentru a recunoaşte ceva ce nu a făcut. Clar, nu există suspecţi.”, a specificat Mădălina Bălănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.