Noul an școlar începe în Argeș cu detașări pe posturi de directori, fuziuni între școli și șantiere cât cuprinde

0
Publicat:

Mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, iar în inspectoratele școlare din țară se simte forfota dinaintea așteptatei zile în care se deschid din nou porțile unităților de învățământ.

În Argeș doar 78% dintre posturile de director sunt ocupate prin concurs Foto: A.V.
În Argeș doar 78% dintre posturile de director sunt ocupate prin concurs Foto: A.V.

De luni, 11 septembrie, încep orele în toate unitățile școlare din Argeș. Anul școlar 2023-2024 se va desfășura la nivelul acestui județ în 201 unități de învățământ de stat, cu personalitate juridică, și 29 de unități de învățământ privat. De asemenea, unitățile cu personalitate juridică au arondate 305 structuri.

Va fi un nou an școlar, dar problemele sunt tot cele vechi. Din cauza lucrărilor de reparații și reabilitare, care vor continua pe parcursul anului școlar, se vor lua măsuri de relocare de clase în mai multe unități școlare. Astfel, elevii vor începe școala în exil la alte unități școlare. Această situație se întâlnește la Școala Gimnazială „Marin Preda” din Pitești, unde vor fi relocate mai multe clase la Școala Gimnazială „Nicolae Simonide” din același municipiu.

De asemenea, sunt și situații de licee care vor funcționa cu program modificat până la finalizarea lucrărilor. Printre acestea se află și Colegiul Național „Zinca Golescu”, unde se desfășoară de câțiva ani un proiect de consolidare și reabilitare a clădirii.

Nu avem probleme de funcționare. Sunt însă situații de unițăți care, acolo unde sunt lucrări de reabilitare, vor funcționa în program de după-amiază sau vor fi relocate către alte unități. În principiu, toți vor începe noul an școlar”, a precizat Cătălina Dumitrașcu, inspectorul școlar adjunct al ISJ Argeș.

Demisii printre directorii de școli

Sunt și cazuri de directori de școală numiți în funcție, fie cu concurs, fie prin detașare, care își dau demisia, unul dintre principalele motive fiind salariul. Surse din cadrul ISJ Argeș, ne-au precizat că doi profesori care aveau concurs pe funcție au renunțat la postul de director.

 La nivelul județului Argeș doar 78% dintre posturile de director sunt ocupate prin concurs. La sfârșitul lunii august 2023 erau 46 de posturi vacante de director și șase de director adjunct, conform unei informări a ISJ Argeș. Pe posturile neocupate au fost detașați profesori începând cu 1 septembrie.

Fuziune între o școală și un liceu, la Ștefănești

Începutul de an școlar aduce și fuziunea dintre o școală și un liceu de pe raza orașului Ștefănești, după cum au precizat reprezentanții ISJ Argeș. Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” va fuziona prin absorbție cu Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” Ștefănești.

9.000 de pachete de rechizite școlare vor fi împărțite elevilor

Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş va distribui 9.000 de pachete de rechizite elevilor din învăţământul preuniversitar care provin din familii cu venituri modeste.

Pachetele de rechizite vor fi împărțite astfel: 1065 pachete pentru clasa pregătitoare, 1060 pachete pentru clasa I, 2980 pachete pentru clasele II-IV, 2935 pachete pentru clasele V-VII și 960 pachete pentru clasa a VIII-a.

Suma alocată pentru achiziția pachetele de rechizite școlare este de 623.950 lei, cu TVA. Valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite este de 65 lei pentru elevii din învățământul primar și 75 de lei pentru elevii din învățământul gimnazial.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite