David Sturzeanu, micuţul artist de la fluier şi orgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Sturzeanu face parte din ansamblul "Ciobănaşul"
David Sturzeanu face parte din ansamblul "Ciobănaşul"

La cei nouă ani ai săi, David cântă cu vocea, studiază orga şi fluierul şi este membru în ansamblul „Ciobănaşul” din comuna Corbi.

David este un băieţel ocupat. Cât e ziua de lungă el se duce la şcoală, îşi face temele, învaţă la matematică şi la engleză şi face performanţă în muzică.

În urmă cu trei ani, copilul a fost înscris de părinţii săi (mama – profesoară, tatăl – preot) la Şcoala Populară de Arte din Curtea de Argeş.

Făcea aici naveta de două ori pe săptămână, din satul Corbi, dar nu s-a plâns niciodată şi asta pentru că lecţiile  de canto popular, orgă şi fluier aveau să-l prindă şi să-l captiveze de la primele acorduri.

Familia a văzut că are talent încă de la serbările de la grădiniţă. Aici, educatoarea îl distribuia în toate scenetele şi cântecele importante, în rol de solist principal. Mai târziu, şi învăţătoarea avea să remarce vocea micului cântăreţ.

Premii de la 7 ani

Cei trei copii ai familiei Sturzeanu sunt, cu siguranţă, nişte artişti în devenire, astfel că, pe lângă David, Ştefan, fratele cel mare, studiază fluierul şi chitara, iar Matei, micuţul de opt ani ia lecţii de fluier la aceeaşi clasă coordonată de profesorul Traian Ciuculescu.

În urmă cu doi ani, David a început să participe la concursuri, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

„În 2008 am câştigat menţiune la festivalul Speranţe argeşene, unde am participat la secţiunea muzică uşoară, deşi eu am făcut canto popular. Apoi am mai câştigat vara aceasta premiul doi la un concurs desfăşurat în Mioveni, pe canto popular şi premiul special la Mugurii folclorului argeşean. O să particip ori de câte ori o să am ocazia, la toate concursurile”, spune micul artist.

David a mers, în paralel, şi cu activitatea şcolară. În carnetul său sunt numai calificative de „bine” şi „foarte bine”, materiile sale preferate fiind engleza şi matematica, pentru care se va pregăti în acest an pentru olimpiade.

Dacă l-ai pune să aleagă între fluier şi orgă, n-ar ştii înspre ce să se îndrepte.

Prima sa orgă i-a fost cumpărată de părinţi în urmă cu trei ani, atunci când s-a înscris la cursurile pentru acest instrument.

A costat 350 de lei şi a devenit în scurt timp cea mai bună prietenă a băiatului. Repertoriul său este alcătuit în totalitate din sârbe şi hore, pe care le interpretează la orgă cu multă dedicare. Cât priveşte fluierul, băiatul este membru al ansamblului „Ciobănaşul” din Corbi, cu care a cântat în aproape toată ţara.

„Pe viitor vreau foarte mult să am un album în care să cânt şi ca solist şi la fluier şi la orgă. Acesta este visul meu”, spune David, care cântă, de asemenea, şi în corul bisericii „Sfânta Treime” din localitate, alături de alţi 27 de copii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite