Complexul Medeea sau cum ajunge un părinte să-şi înverşuneze copilul împotriva celuilalt părinte. Copilul este principala victimă

FOTO psihomedeor.ro

Înverşunarea copilului de către un părinte împotriva celuilalt părinte este una dintre formele cele mai nocive de abuz emoţional asupra copilului. Campaniile de denigrare şi atacurile emoţionale la adresa celuilalt părinte compromit într-o mare măsură dezvoltarea copilului şi capacitatea viitorului adult de a stabili relaţii de iubire funcţionale.

“Complexul Medea reprezintă o subcategorie a sindromului alienării parentale. Alienarea parentală este recunoscută în prezent şi în România ca o formă gravă de abuz emoţional asupra copilului. În situaţiile de separare sau divorţ, părintele alienator manipulează psihologic şi emoţional propriul copil pentru ca acesta să-şi modifice atitudinea şi sentimentele faţă de celălalt părinte într-un sens extrem de negativ. În urma acestui proces de îndoctrinare, copilul începe să manifeste ostilitate, lipsă de respect şi o teamă nejustificată faţă de părintele respins, refuză comunicarea şi legătură cu acesta.”, explică, pentru Adevărul,  psihologul Ionuţ Ghiugan. 

Ideile induse copilului îl fac pe acesta să simtă ostilitate pentru celălalt părinte, ostilitate pe care însă copilul n-o poate explica decât prin motive minore şi aproape ilogice.

 “Copilul suţine că refuzul de a-şi vedea părintele îi aparţine în totalitate şi că este alegerea sa, ca urmare a comportamentului abuziv a părintelui respins. Motivele enunţate de copil sunt, în multe situaţii, superficiale, incongruente şi incomplet formulate”, mai spune psihologul. 

Complexul Medea sau cum ajunge  mama alienatoare să distrugă relaţia tată-fiică

Acţiunile de denigrare ale unui părinte la adresa celuilalt părinte, mai frecvente la mame decât la taţi, apar, de obicei, în contextul neînţelegerilor privind custodia copilului. Înverşunarea copilului împotriva celuilalt părinte se face printr-o manipulare a copilului, care ajunge să creadă că celălalt părinte îi este duşman.

“În practică s-a observant o frecvenţă mai ridicată a fenomenului de alienare în rândul mamelor, acest lucru fiind explicat atât de legătura puternică emoţională care se stabileşte instictiv între mamă şi copil, cât şi datorită modului diferit în care cei doi părinţi sunt afectaţi de separare (ruptura familiei afectează mai profund şi pe termen lung mama la nivel relaţional, social şi economic)”, explică Ionuţ Ghiugan.

Segmentul cel mai vulnerabil este  8-15, vârstă la care copilul poate fi manipulat cel mai uşor în direcţia respingerii celuilalt părinte. 

Pentru a-şi reduce suferinţa şi pentru a-şi găsi un oarecare echilibru, copilul se va simţi obligat să aleagă între cei doi părinţi, iar balanţa va înclina în favoarea părintelui denigrator, considerat de copil părintele “cel bun”. Când alienarea este definitivă, copilul devine credincios părintelui (mamei, în cazul complexului Medeea) care a pornit campania de denigrare şi ajunge să piardă aproape irecuperabil relaţia cu celălalt părinte.

“Complexul Medea defineşte acţiunile mamei alienatoare care distruge relaţia tată-fiica ireversibil şi cu efecte profunde pentru viitorul copilului alienat. Mama, rănită de separarea de tată şi din dorinţa de răzbunare, se întoarece împotriva acestuia, manipulând relaţia tată-fată într-un mod abuziv. Mama alienatoare face presiuni în mod direct sau indirect pentru ca fata să participle activ la campania de denigrare a tatălui, recompensând copilul atunci când acesta cooperează şi adoptă poziţia mamei faţă de tată. Dacă refuză implicarea, mama ameninţă copilul cu retragerea afecţiuni şi posibilitatea abandonului matern”, explică renumitul psiholog.

Acţiunile mamei denigratoare (ale părintelui obsedat, în general) se repercutează  asupra copilului în drumul său spre maturitate, pentru că el va deveni un adult incapabil să stabilească relaţii funcţionale cu un potenţial partener de viaţă.

"Singura speranţă pentru copil este identificarea timpurie a simptomelor şi adoptarea unor măsuri psihologice"

“Când o mamă deteriorează relaţia tată-fată, compromite semnificativ capacitatea copilului de a stabili în viitor ca adult relaţii de iubire mature şi echilibrate. În cazurile severe de alienare parentală, ostilitatea copilului faţă de tată poate atinge niveluri paranoice (idei de persecuţie, acuze de abuz sexual) şi anxietate extremă (temeri că va fi ucis de părintele respins)”, arată specialistul. 

Suportul psihologic pentru un copil astfel abuzat este esenţial pentru recuperarea sa. “Singura speranţă pentru copilul aflat în această situaţie este identificarea timpurie a simptomelor şi adoptarea unor măsuri psihologice şi educative care să restabilească imaginea pozitivă a copilului în relaţie cu ambii părinţi”, mai spune Ionuţ Ghiugan.