Braconier prins de poliţişti în timp ce captura prada cu ajutorul unor capcane improvizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au organizat, aseară, o acţiune pentru depistarea braconierilor, în urma căreia, un bărbat, din judeţul Teleorman, s-a ales cu dosar penal. Omul improvizase capcane şi chiar capturase un exemplar de vânat.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului şi cu personal din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor  şi Pescarilor Sprotivi Argeş, au acţionat, aseară,  în fondul de vânâtoare Răjleţu. Cu această ocazie, Gheorghe Anton, din comuna Nanov, judeţul Teleorman,  a fost prins la braconaj. Bărbatul capturase un exemplar de vânat cu ajutorul capcanelor neautorizate şi în perioadă interzisă.”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, iar exemplarul de vânat braconat a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, fiind   predat Direcţiei Sanitar Veterinare Argeş”, a spus inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite