Bodyguarzi arestaţi după ce au bătut clienţii barului în care lucrau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi bodyguarzi au ajuns în arest (arhivă Adevărul)
Cei doi bodyguarzi au ajuns în arest (arhivă Adevărul)

Iulian şi Gheorghe Popa vor petrece 29 de zile în spatele gratiilor pentru vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice după ce au bătut un client al barului în care lucrau.

Cei doi lucrau ca bodyguarzi într-un club de manele din Piteşti şi au bătut un client în noaptea de 5 octombrie, Ionel Căran, de 27 de ani, ajungând în stare gravă la spital. Tânărul va avea nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale ca să îşi revină.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă arată cum cei doi paznici l-au călcat în picioare pe client şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele în mod repetat. Apoi bărbatul a fost târât 50 de metri pe o stradă lăturalnică unde bodyguarzii au continuat să îl lovească.

Cei doi paznici nu sunt la prima abatere de acest gen. Aceştia au mai bătut doi clienţi pe 16 octombrie 2010, bărbatul având nevoie de 75-80 de zile pentru a se recupera, iar femeia care îl însoţea de aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale.


Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite