Un bătrân este acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor. Unde a fost descoperit, deşi era în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele s-au soldat şi cu aplicarea unor amenzi FOTO Adevărul.ro
Controalele s-au soldat şi cu aplicarea unor amenzi FOTO Adevărul.ro

Un bătrân este cercetat penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor în contextul pandemiei de coronavirus, deoarece a părăsit domiciliul unde era în carantină.

Acţiunile preventive desfăşurate în judeţul Neamţ de cadrele

Ministerului Administraţiei şi Internelor, împreună cu alte instituţii implicate, privind verificarea respectării normelor legale impuse de epidemia de coronavirus, s-au soldat cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale şi cu întocmirea unui dosar penal. 

„La data de 6 noiembrie a.c., cadrele Poliţiei Roman au fost sesizate de către poliţiştii locali, cu privire la faptul că au depistat un bărbat, în vârstă de 62 de ani, care nu respecta măsura carantinării la domiciliu. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Cel în cauză a fost depistat la cumpărături, în piaţă. Sâmbătă, forţele de ordine au organizate şase acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zone aglomerate, restaurante, localuri publice, centre comerciale şi mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19. 

În cadrul misiunilor de control, au fost verificate 14 societăţi şi persoane fizice autorizate, 26 de mijloace de transport şi au fost legitimate 774 de persoane. În urma acestor activităţi, au fost date paisprezece sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea măsurilor privind protecţia individuală, valoarea acestora fiind de 4.000 de lei. Autorităţile susţin că scopul acestor controale nu este acela de a sancţiona, ci acela de a aminti cetăţenilor necesitatea adoptării unui comportament responsabil. 

Pe 7 noiembrie 2021, din datele furnizate de Grupul de Comunicare Strategică rezultă că în judeţul

Neamţ au fost alte 68 de cazuri noi de coronavirus, numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei fiind de 29.673. În trei comune, rata de incidenţă la mia de locuitori era mai mare de 10, la Tarcău (11), Zăneşti (10,9) şi Gârcina (10,6). Mare era incidenţa şi în municipiul Piatra Neamţ - 8,84. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Expediţia temerară a doi români, cale de 13.000 de km, prin Australia. Printre păianjeni şi furnici gigant FOTO

 

Violenţă extremă în Italia. De ce nu va fi extrădat un român care era anchetat de procurorii din Trieste

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite