Romatsa vine cu explicaţii în cazul ambarcaţiunii căutate pe lacul Izvorul Muntelui: satelitul e de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romatsa explică ce s-a întâmplat în cazul ambarcaţiunii căutate pe lacul Izvorul Muntelui din Neamţ, afle de fapt pe Coasta de Azur: sateliţii stabilesc coordonatele, declanşarea intervenţiei este la latitudinea coordonatorilor echipelor.

Reprezentanţii Romatsa spun că au primit pe data de 5 februarie, la ora 21.55 o primă avertizare de tip EPIRB (aferentă ambarcaţiunilor maritime şi fluviale) de la sistemul de sateliţi COSPAS-SARSAT de la MCC Rusia.

Documentul a fost transmis apoi prin fax către Centrul Maritim Constanţa pentru prelucrare ulterioară, fiind de competenţa lor acest tip de radiobaliză.

„Următorul pas, potrivit regulamentului, a fost declanşarea procedurii de iniţiere Incident, urmând ca după a doua trecere a satelitului şi localizarea cu precizie a evenimentului, programată iniţial la ora 01.05 (conform mesajului transmis), să se stabilească cu un grad ridicat de precizie dacă semnalizarea este reală şi nu o eroare”, se arată în comunicatul Romatsa citat de Mediafax,

Autorităţile care aveau implicaţii în gestionarea unui incident de acest tip au fost informate menţionându-se că în prima alertă apăreau două coordonate, unul fiind pe teritoriul României, în judeţul Neamţ.

„Supervizorul de sală a contactat ISU Neamţ, informând persoana care a răspuns la telefon asupra situaţiei existente, inclusiv faptul că fiind alerta iniţială, se aşteaptă, pentru acurateţe, confirmarea preciziei la a doua trecere a satelitului. 

Este foarte important de menţionat că declanşarea procedurii de intervenţie propriu-zisă, conform procedurilor, este la latitudinea coordonatorilor echipelor de intervenţie”, mai precizează cei de la Romatsa.

Romatsa a primit în jurul orei 22.43 un nou mesaj, care informa că poziţia din România fusese anulată şi rămăseseră active coordonatele din Franţa.

„Supervizorul de sală a luat legătura cu ISU Neamţ, anunţând că acţiunea de alarmare, în ceea ce ne priveşte, a fost anulată de către MCC Rusia prin mesaj având rezoluţia NIL/RESOLVED şi a propus anularea oricărei acţiuni întreprinse până atunci”, se mai menţionează în comunicatul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian 

Conform sursei citate, coordonatele de localizare nu sunt generate de Romatsa, ci sunt primite de companie de la sistemul de sateliţi COSPAS-SARSAT.

„Precizăm că, în acest caz, Romatsa a urmat integral procedurile specifice acestui tip de eveniment”, mai spun cei de la Romatsa.

Pe aceeaşi temă:

Ambarcaţiunea-fantomă de pe lacul Bicaz, căutată cu patrula care supraveghează zăporul de pe Bistriţa

Eroare: ambarcaţiune aflată în pericol pe Coasta de Azur, căutată de ISU Neamţ pe lacul Izvorul Muntelui

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite