Romaşcanii vor avea piese de teatru săptămânal
0
De săptămâna viitoare actorii Teatrului Municipal din Roman vor susţine spectacole în fiecare zi de luni a săptămânii, de la ora 18.00.
Hotărârea a fost luată după participarea numeroasă a romaşcanilor la spectacolul organizat pe 19 februarie la Casa de Cultură din Roman. Piesa a fost regizată de Radu Vătavu şi s-a jucat în sala mică a Casei de Cultură. Regizorul îşi doreşte să introducă în repertoriul teatrului din Roman încă două piese.
“Doctor fără voie”, cea de-a doua piesă aflată în repertoriul teatrului, va fi jucată săptămânal, după tripticul Cehov (“Ursul”, “Cerere în căsătorie” şi “Despre efectul dăunător al tutunului”).
Romaşcanii vor intra la piesele de teatru cu 10 lei. Elevii şi pensionarii vor putea cumpăra bilet la jumătate de preţ.