Patru oameni căzuţi într-o prăpastie au fost salvaţi de către pompieri. Unul era în comă
0Pompierii din judeţul Neamţ au salvat sâmbătă dimineaţa patru oameni care se rătăciseră şi au căzut într-o prăpastie, una dintre victime fiind în comă, iar celelalte trei având mai multe traumatisme.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Neamţ, sâmbătă, în jurul orei 3.05, un tânăr a sunat la 112 şi a anunţat că face parte dintr-un grup de patru persoane care s-a rătăcit. Ei plecaseră cu o căruţă din localitatea Ţolici spre târgul din localitatea Tupilaţi, tânărul menţionând în apel că au căzut într-o prăpastie şi că sunt răniţi.
La misiune au participat pompierii de la Detaşamentul Târgu Neamţ, cu o autospecială complexă de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tupilaţi, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ţibucani şi IPJ Neamţ.
“La scurt timp după anunţ, nu s-a putut ţine legătura cu apelantul, întrucât bateria telefonului s-a terminat. În jurul orei 6.00, una dintre cele 4 persoane a ajuns in localitatea Tupilaţi şi a revenit cu un apel la 112 de pe telefonul unui localnic. Victima a dat detaliile locului unde sunt celelalte victime, respectiv la aproximativ 2 kilometri de localitate”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.
Pompierii au găsit persoanele respective şi le-au dus la spital. Victimele au vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, una dintre acestea era în comă, iar celelalte trei, conştiente, cu mai multe traumatisme.