Cei mai longevivi primari din Neamț au fost aleși pentru al șaselea mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Doinel Grumezescu, (în mijloc, cu brasardă) și Culiță Tărâță, de loc din satul Iucșa, comuna Bozieni
Primarul Doinel Grumezescu, (în mijloc, cu brasardă) și Culiță Tărâță, de loc din satul Iucșa, comuna Bozieni

Doinel Grumezescu (50 de ani) conduce neîntrerupt comuna Bozieni din 1990, atunci când a fost numit de Frontul Salvării Naționale în funcția de primar interimar. Pe 20 mai 1992 și-a câștigat prin vot funcția pe care a conservat-o timp de două decenii.

De fiecare dată la cele cinci runde de alegeri a reușit să convingă electoratul din primul tur de scrutin, iar duminică, 10 iunie a obținut 60% din opțiunile populației.

„După primele trei mandate mi se spunea <starostele primarilor>, mai nou am auzit că mi se spune <Patriarhul> sau <tatăl primarilor>" spune Doinel Grumezescu care-și propune ca până în 2016 să realizeze patru obiective pentru comună.

„Vreau să pun asfalt pe toate drumurile, să ridic un cămin cultural, să finalizez rețelele de apă și canalizare și să fac o școală nouă în centrul comunei. Dacă nu le fac în următorii patru ani, nu mai candidez", mai spune primarul.

E bun de cinste din patru în patru ani

Și duminică seară, edilul și-a respectat tradiția pe care a instituit-o după fiecare rundă de alegeri în ultimii 20 de ani. După închiderea secțiilor de vot, lumea se adună în parcul din centrul comunei să serbeze victoria primarului care face cinste sătenilor cu bătură. De data aceasta s-a lansat și un foc de artificii și s-au împărțit, după calculele primarului, 1100 de litri de bere, 200 de litri de vin și 20 de litri de țuică.

„Au fost peste 600 de oameni cred, pentru că știu că aveam 500 de pahare de plastic și nu erau de ajuns. Au băut toți, de s-au făcut <fular>. Asta s-a întâmplat după ora 21.00, după închiderea votării, în campanie n-am dat nimic, jur pe cruce", mai spune primarul longeviv.

Un  alt primar din Neamț care îl concurează pe Grumezescu la număr de mandate este Alexandru Drăgan, edilul comunei Tașca, și el reales pentru a șasea oară în funcție. Tot din 1990 este primar, iar din 1992 a castigat primăria din patru în patru ani, dar nu de fiecare dată a obținut voturile necesare din primul tur. Duminică, Drăgan a obținut 61% din voturile electoratului.

900 de voturi

din totalul de 1500 de alegători prezenți la urne a obținut Doinel Grumezescu la alegerile din 10 iunie

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite