Testări gratuite de hepatita C la Jandarmeria Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii bihoreni  beneficiază în perioada15 - 28 februarie de testări gratuite pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitei C, în cadrul celei mai vaste campanii naţionale de testare gratuită. Această campanie a fost  iniţiată recent de Alianţa Pacienţilor Cronici din România, împreună cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” şi cu susţinerea laboratoarelor Bioclinica, Radio România şi Roche România.

 “ Având în vedere gradul de risc la care sunt supuşi angajaţii noştri şi în acelaşi timp oportunitatea de a-i ajuta o dată în plus pe colegi să îşi cunoască starea de sănătate ne-am bucurat să le putem oferi testarea gratuită pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitei C”, a afitmat cpt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor.


Peste 1300 de poliţişti şi jandarmi din judeţul Bihor vor fi testaţi în cadrul acestui proiect, ce va continua în întreaga ţară până la epuizarea celor 50,000 de teste disponibile.


În primele 10 zile ale campaniei, peste 7000 de persoane şi-au facut acest test gratuit, în întreaga ţară. Persoanele care doresc în continuare să se testeze, trebuie doar să se adreseze laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. Dr. Matei Balş” sau celui mai apropiat laborator Bioclinica sau partener, solicitând testul gratuit de depistare a anticorpilor anti-HCV.


Campania de testare pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitei C se desfăşoară sub sloganul: „Hepatita C nu doare. Doar ucide.”

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite