Studenţii pleacă din ţară, pe bani europeni
0Aproximativ 150 de studenţi orădeni vor studia în afara ţării, cu bursă Erasmus, în anul universitar viitor. Percepând experienţa Erasmus ca o şansă de perfecţionare, dar şi de distracţie, studenţii pleacă în ţări precum Franţa, Spania şi Portugalia.
După ce, în anul universitar 2009-2010, 130 de studenţi de la Universitatea din Oradea (UO) au plecat la studii pe bani europeni, cu bursă Erasmus, în Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Turcia, anul acesta interesul tinerilor este în creştere. „Foarte mulţi studenţi, de la toate facultăţile universităţii, s-au interesat de bursele Erasmus pentru următorul semestru”, a spus Cristina Scobiola, reprezentanta Biroului Erasmus de la UO. Aceasta a spus că, folosind banii alocaţi, studenţii se pot descurca decent, plătindu-şi cazarea şi masa. Tiberiu Priboi (22 ani), student în anul trei la Facultatea de inginerie electrică şi tehnologia informaţiei, a petrecut patru luni în Franţa, la un institut din Lille. „În primele zile, am trăit un şoc cultural, dar m-am adaptat repede. Am avut norocul de a fi alături de o colegă din Oradea, aşa că mi-a fost mai uşor”, a spus Tiberiu.
Banii sunt suficienţi
Acesta a beneficiat de o bursă de 400 de euro pe lună, pe cazarea la cămin plătind 285 de euro lunar. „Restul banilor îmi ajungeau pentru mâncare. Pentru distracţie, am avut bani de acasă”, a spus studentul. Tiberiu consideră că este la îndemâna oricărui student cu note bune să obţină o bursă Erasmus. „Trebuie să ai un atestat de limbă străină şi medii bune. Nu e birocraţie. Într-o zi mi-am făcut toate actele”, a spus studentul.
Totul e practica
Tiberiu a povestit că în Franţa a descoperit ce înseamnă munca în echipă şi a învăţat noi tehnologii. „Lucram opt ore pe zi, făceam rapoarte şi învăţam muncind. Cred că sistemul bazat pe practică este foarte bun”, a spus Tiberiu.
Cum treci peste şocul unei lumi noi
Camelia Trusmei a fost vicepreşedinte al Departamentului Exchange din cadrul asociaţiei studenţeşti AIESEC Oradea, pregătindu-i pe studenţi înainte de plecarea în străinătate. „Le recomand celor care pleacă să se documenteze despre cultura şi obiceiurile din ţara respectivă şi să socializeze preponderent cu persoanele de acolo, nu cu colegii români”, a spus Camelia.























































